Aşa cum le spune şi numele, relaţiile intime trebuie să rămână private. Uneori, însă, pentru a-şi condimenta viaţa sexuală, unele cupluri se abat de la această regulă şi duc relaţiile sexulae pe culmi nebunuite sau mai bine zis, în locuri nebănuite.
Publicaţia britanică „Mirror“ a întocmit o listă cu câteva dintre cele mai neaşteptate locuri în care îndrăgostiţii peste măsură şi-au arătat dragostea, uneori, prea evident. De la cabine telefonice la o macara sau o biserică, toate fac parte din locurile în care plăcerea sexului nu a putut să fie ignorată.
Turnul cu ceas
Un cuplu fără prea multe inhibiţii a crezut că cel mai bun loc pentru a face sex este un turn cu ceas vechi de peste 105 ani, din Sydney, Australia, chiar în mijlocul zilei. În jurul orei 15:30, locuitorii oraşului şi turiştii veniţi la Broadway Shopping Centre, magazin din apropierea monumentului istoric, au rămas cu ochii aţintiţi spre ceas minute bune.
Sex fără restricţii de viteză
Un tânăr norvegian a fost prins făcând sex cu prietena lui, în timp ce conducea cu peste 130 de kilometri pe oră. Poliţia rutieră a oprit maşina în care se aflau cei doi doar pentru că mergea cu 133 de kilometri pe ora într-o zonă în care limita de viteză era de 100. Astfel, ofiţerul de poliţie a descoperit că şoferul era implicat şi în alte activităţi decât condusul. „Maşina mergea dintr-o parte în alta pentru că femeia stătea în poala bărbatului în timp ce acesta conducea“, a declarat poliţistul Soendre Buskerund.
În staţia de tramvai
Un cuplu a fost surprins, de camerele de filmat ale postului britanic CCTV, în timp ce făcea sex într-o staţie de tramvai. Deşi operatorul camerei le-a cerut să plece de acolo, cei doi, o femeie în vârstă de 29 de ani şi prietenul ei mult mai tânăr, de 17 ani, l-au ignorat şi şi-au văzut de treabă. Poliţia a fost sesizată, iar cei doi au fost