Două evenimente: pe la mijlocul lui decembrie, Biroul Federal al Federaţiei (!) Române de Gimnastică făcea front comun împotriva temutei (campioane mondială, dacă asta înseamnă ceva) Corina Ungureanu, ajunsă un fel de zeiţă a păgînităţii prin simplul fapt de a se fi lăsat fotografiată pentru o revistă anume. În pană de inspiraţie fiind, acest Birou (cum altfel i-aş putea spune?) îşi argumenta decizia prin aceea că respectiva Corina ar fi "adus prejudicii imaginii (sic!) activităţii de gimnastică din România". Mai apoi, pe la finele lunii, Horia-Roman Patapievici fu găsit nedemn de a fi printre cei ce vor păstori soarta dosarelor moştenite de la Securitatea regimului comunist, pe motiv de a(-şi) fi pus întrebări de care nu trebuie. Văduvit şi el de muză, dl Bălăeţ Dumitru (pentru că altfel nu merită să-i spun) l-a întrebat pe eseist ce anume l-a făcut să scrie ce a scris în cunoscuta scrisoare către conu' Paleologu etc. etc. Ca pentru a marca trecerea primului deceniu de existenţă sub semnul post- (sau poate tocmai pentru a mai pune o dată sub semnul întrebării raţiunile serbării), se prăvăliră aşadar peste noi două evenimente cu totul diferite, dar egal de sugestive prin paralelismul lor păgubos. Două poveşti triste şi pline de umor totodată, numai bune pentru a arăta, în fond, banalitatea trecerii spre anul 2000. Pentru că 2000 poate însemna multe (după voinţă, la alegere: secolul XXI, mileniul III, sfîrşitul lumii sau, dimpotrivă, zorii lumii noi), dar înseamnă oricum împlinirea a zece ani de la evenimentul legitimator al noii Românii. Începînd cu acest ianuarie, nimic nu va mai fi ca înainte, măcar în privinţa simplului fapt că nu vom mai putea spune "acum zece ani, sub comunişti ...". Cînd eram pe punctul de a jura că pasul cel mai mare a fost făcut şi că, după confuzii de tot felul şi după explicabile inerţii, tot mai mulţi semeni înţeleg că împlinirea re