Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsuri speciale pe timp de caniculă pentru angajaţi

Publicat in Adevarul, luni 24 iunie 2013 ·

Pe timp de caniculă, angajatorii trebuie să respecte anumite măsuri de protecţi a angajaţilor în condiţii. Astfel, potrivit inspectorilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor temperaturi ridicate extreme sunt considerate temperaturile de peste 37°C sau când indicele temperatură-umiditate depăşeşte pragul valoric de 80.

În astfel de condiţii, angajatorii trebuie să asigure câteva măsuri minimale, cum ar fi: ameliorarea condiţiilor de muncă, reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. De asemenea, pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, trebuie asigurată apă minerală (2-4 litri/persoană/schimb), duşuri şi echipamentul individual de protecţie.

Dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutive, iar angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, ei sunt obligaţi, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, să aplice anumite măsuri cum ar fi reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru (până la ora 11.00 şi după ora 17.00), întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.

Aceste măsuri se adoptă şi în cazul în care angajatorul constată că, prin condiţiile pe care le asigură, nu poate menţine un randament corespunzător în muncă sau că acestea sunt insuficiente pentru prevenirea îmbolnăvirii salariaţilor.

Cei care nu respectă aceste prevederi riscă amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 2 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum o ora
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum o ora
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Gandul acum 16 minute
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum 54 minute
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Florin Roman (PNL): Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie

G4Media acum o ora
Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că „noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”, transmite Agerpres. „Eu ştiu că aici vă e

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 3 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum o ora
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°