Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu critică scorul slab al PNL şi strategia lui Crin

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 iunie 2009 ·

Actuala conducere a PNL primeşte o palmă în plus faţă de rezultatul slab din alegerile de duminică. E drept, una relativ prietenească, venită din partea fostului preşedinte al formaţiunii Călin Popescu Tăriceanu. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu Printr-o scrisoare deschisă, fostul premier deplânge pierderea a patru procente faţă de ultimele alegeri, dar spune că gestul său nu este un atac la Crin Antonescu, ci un îndemn la lupta din toamnă, sfătuindu-i pe liberali să nu se lase târâţi în "mocirla politicii" şi să îi lase pe Băsescu şi Geoană să se tăvălească în noroi.

Patru procente în minus

"Alegerile pentru Parlamentul European s-au încheiat. Scorurile le ştim. PNL a scăzut cu mai mult de patru procente de la ultimele alegeri parlamentare. Nu scriu acest post pentru a critica actuala conducere a partidului. Nici pentru a face o analiză a campaniei PNL. Sunt sigur că actuala conducere a PNL va analiza aceste cifre şi va trage cele mai bune concluzii. Va analiza ce s-a făcut bine în campanie. Şi unde s-a greşit", susţine Tăriceanu, într-o scrisoare postată pe blogul personal.

Tăriceanu îi reproşează lui Crin Antonescu faptul că nu a reuşit să îi convingă pe alegătorii care au optat pentru PNL în toamna anului trecut. El afirmă că cel mai dureros lucru la aceste alegeri a fost "faptul că sute de mii de români, care au votat PNL în noiembrie, au stat acum acasă".

Să-i lăsăm pe Băsescu şi Geoană să se înjure

Fostul preşedinte al PNL, proaspăt înlocuit de Crin Antonescu la cârma partidului, precizează că epistola sa este o "chemare la luptă", în sensul mobilizării liberalilor care nu trebuie să se lase târâţi în "mocirla politicii".

"Nu vom câştiga nimic, dacă ne coborâm din nou în mocirla politicii. Să îi lăsăm pe Geoană şi Băsescu să îşi înjure reciproc rudele, sau să schimbe ironii de pro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 37 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 14 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 21 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 43 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 50 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°