Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărăcia în Uniunea Europeană: impactul social al crizei economice

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Vă invit să lecturaţi documentul cu acelaşi titlu realizat de Parlamentul European şi difuzat pe 18 februarie 2013, analiză extrem de completă, realistă şi foarte severă asupra consecinţelor deosebit de grave pe care actuala criză economică, financiară, socială, combinată cu o politică de supra-austeritate, le-a produs asupra populaţiei continentului nostru.

Documentul „Sărăcia în Uniunea Europeană”: impactul social al crizei economice.

Este util să citiţi această analiză acum, la câteva zile înainte de deschiderea lucrărilor Summitului UE unde este de aşteptat ca pe agendă să se regăsească o discuţie extrem de neplăcută, cea asupra consecinţelor politice ale acestui impact enorm şi care nu încetează se se dezvolte.

Criza economică are un impact social asupra condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor europeni, numeroşi fiind cei care suferă de pe urma sărăciei şi excluziunii sociale. Consecinţele sunt severe atât în ce priveşte accesul la serviciile de bază, aşa cum ar fi sănătatea şi educaţia cât şi în ce priveşte accesul la piaţa muncii şi participarea socială. Se constată o recrudescenţă a cererilor de ajutor către băncile de alimente. Supraîndatorarea, existenţa persoanelor fără locuinţă fixă şi sărăcia infantilă sunt din ce în ce mai vizibile, în paralel cu apariţia „noilor săraci”, cei proveniţi din clasa de mijloc, cea care a fost afectată din plin de criza europeană. Munca nu este o pavăză şi o garanţie împotriva sărăciei, contrar a ceea ce se crede îndeobşte. Muncitorii „săraci” au adesea slujbe precare şi salarii foarte mici, fiind unori în situaţia de a nu avea locuinţă. Asociaţiile caritative sunt din ce în ce mai des solicitate pentru a le veni acestora în ajutor, precum şi unui număr mereu în creştere de tineri, persoane în vârstă, emigranţi sau femei şi familii cu copii aflate în dificultate. Documentul Parlamentului European

Se prec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 2 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 4 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 24 minute
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Guvern: Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional / România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice

News.ro acum 47 minute
Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional, a reiterat, joi seară, Guvernul României, făcând apel la toţi cei care pot susţine acest demers. ”România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice”, a m

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Mișcare cu ecouri puternice pe scena internațională: Argentina a cerut să devină "partener global" al NATO

Wall-Street.ro acum 29 minute
Argentina a cerut să devină "partener global" al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, r

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 2 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 2 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Marcel CIOLACU s-a întâlnit cu PREȘEDINTELE Emiratelor Arabe Unite/Pe timp de PACE, putem CONSTRUI

Gandul acum 3 ore
Aflat în Emiratele Arabe Unite, premierul României, Marcel Ciolacu, a avut o întrevedere cu Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, Președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi. Concluzia acestei vizite de lucru a fost aceea

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

7°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°