Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peţitorii Oltchim au făcut noapte albă la Ministerul Economiei

Publicat in Adevarul, vineri 21 septembrie 2012 ·

Cei trei investitori care au depus oferte pentru preluarea combinatului chimic Oltchim au fost convocaţi aseară de urgenţă la sediul Ministerului Economiei pentru a clarifica problemele din dosarele depuse şi au părăsit instituţia târziu, după ora 3.00.

Competitorii Oltchim au fost chemaţi aseară la Ministerul Economiei întrucât documentaţiile depuse erau incomplete.

Pentru că discuţiile privind neregulile din dosare s-au întins până târziu, la ora 3.00, azi-dimineaţă, iar la 9.30, niciunul dintre cei implicaţi în procesul de privatizare nu ajunsese încă la ministerul, acolo unde la ora 12.00 se vor deschide plicurile cu ofertele financiare şi, teroretic, ar trebui anunţat câştigătorul licitaţiei.

Dan Diaconescu a declarat că cei de la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) i-au semnalat faptul că din dosar lipseşte CV-ul lui, dar şi o evaluare financiară care să releve, în mod expres, faptul că firmele lui Dan Diaconescu nu au datorii la bugetul de stat.

Ştefan Vuza, omul de afaceri care a depus două oferte pentru preluarea Oltchim – prin Chimcomplex şi Aisa invest, spune că din dosar îi lipsesc două documente care nu apăreau în caietul de sarcini ca fiind obligatorii.

Neregulile din dosare pot duce la descalificare, motiv pentru care ei trebuie să rezolve problemele, iar termenul-limită pentru corectarea deficienţelor este ora 11.00.

Joi au fost anunţate cele patru oferte pentru prealuare Oltchim. Companiile PCC SE, Aisa Invest, Chimcomplex şi Dan Diaconescu au depus joi oferte pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT).

La depunerea ofertelor a avut loc şi un scandal, în care Dan Diaconescu acuza reprezentanţii OSPI. În jurul orei 12.00, la Ministerul Economiei a izbucnit un scandal provocat de Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, care acuză şefii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum o ora
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Carambol cu patru mașini pe autostrada A1. A fost chemat elicopterul SMURD

Ziare.com acum 32 minute
Un accident rutier grav, în care au fost implicate patru autovehicule, a avut loc joi, 18 aprilie, pe autostrada A1, în zona localităţii Veştem din judeţul Sibiu. Accidentul s-a produs la kilometrul 230, pe sensul de mers Sibiu-Boiţa. Pompierii sibi

Fotografia răvășitoare a unei femei palestiniene ce ține în brațe trupul fără viață al nepoatei sale a câștigat trofeul la concursul World Press Photo

Ziare.com acum o ora
Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, ucisă în timpul unui bombardament israelian în Fâşia Gaza, a câştigat joi principalul trofeu la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo, informe

Ministrul Sănătății: ”Ar trebui făcută o declarație pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice că nu direcționează pacienți”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 18 aprilie, în contextul acuzaţiilor care i se aduc medicului Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, că nu di

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

Ziua Constanta acum 2 ore
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale,

Valoare RECORD a investițiilor publice / INDUSTRIA României crește prin programele PSD adoptate la guvernare

Gandul acum o ora
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifr

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum o ora
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

SURSE Percheziții DNA la Consiliul Județean Gorj / Se ridică documente

G4Media acum 3 ore
12 percheziții DNA au loc, joi dimineața, una dintre acestea fiind la sediul Consiliului Județean Gorj, conform surselor G4Media. Perchezițiile au loc într-o anchetă in rem. În urma perchezițiilor vor fi ridicate documente. știre în curs de actualiz

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum o ora
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Vremea

București
acum

13°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

11°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°