Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Bornescu: "Am inima vişinie"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 22 octombrie 2009 · ·

Bornescu (29 de ani) spune că va fi numărul 1 în poarta Rapidului şi promite un meci mare în Ghencea

- Mircea, ce înseamnă pentru tine "farmecul vieţii"?

- Rapid! Numai cine e rapidist poate să înţeleagă. Eu sînt giuleştean din tată în fiu. Şi cînd am jucat la Craiova inima mea a fost jumătate alb-vişinie. Am vorbit mult cu domnul Copos despre "farmecul vieţii" şi despre proiectele echipei. Sînt măreţe şi realizabile.

- Cum ţi se pare echipa Rapidului? Aveţi vreo şansă la titlu anul acesta?

- Avem o formaţie foarte puternică şi foarte sudată. Relaţiile dintre jucători sînt incredibil de bune, iar asta contează enorm într-o echipă. Ne batem de la egal la egal cu oricine, ne dorim să fim numărul unu şi cred că avem şanse la titlu.

- Copos a spus că a primit un SMS foarte emoţionant de la tine, care l-a convins să te aducă în Grant. Ce i-ai scris în acel mesaj?

- I-am explicat ce înseamnă pentru un fotbalist să stea departe de gazon din cauza ambiţiilor altora. I-am scris din suflet în speranţa că o să înţeleagă şi că totul se va rezolva. Am trecut prin momente foarte grele, am stat alături de Ana Maria Prodan zeci de ore încercînd să găsim soluţii. Dormeam doar cîteva ore pe noapte, eram distrus!

"Îmi e dor de gazon"

- Vei debuta în Ghencea. E o presiune suplimentară pentru tine?

- Mi-aş fi dorit să fi jucat de ieri, dacă s-ar fi putut. Mi-e dor de gazon. Vreau să uit tot ce s-a întîmplat şi să demonstrez că Mircea Bornescu e numărul unu! Eu sînt pregătit şi sînt antrenat să cîştig indiferent de adversarul pe care îl întîlnim.

- Ce simte un portar după ce are parte de un meci precum cel avut de Marinescu cu CFR?

- Ţi se pare o tragedie tot ce ţi se întîmplă. Dar nu-i aşa. Andrei e un portar cu calităţi, are vîrsta de partea lui, trebuie să meargă mai departe.

@

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 39 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 16 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 23 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 45 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 52 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°