Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraina ar putea ieşi din criza politică, dar nu şi din cea economică

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Liderii politici din Ucraina, unde pe 17 ianuarie sunt programate alegeri prezidenţiale, au în faţă un an mult mai greu decât 2009, când economia s-a comprimat cu 15%, scrie Reuters. Sursa: Reuters

Optimiştii speră ca scrutinul să pună capăt luptei pentru putere care se desfăşoară neîncetat din 2004, oferindu-le politicienilor liniştea necesară pentru a scoate ţara din recesiune.

Se pare totuşi că lucrurile nu sunt chiar aşa simple. O eventuală contestare a rezultatelor prezidenţialelor, bătălia pe posturile din guvern şi, în cel mai rău caz, convocarea de alegeri legislative anticipate ar determina autorităţile de la Kiev să se concentreze asupra problemelor economice abia din vară, apreciază analiştii.

O sarcină dificilă

Noul preşedinte va avea o sarcină dificilă, indiferent care va fi acesta, susţin analiştii ucraineni de la Expert Rating. Actualul şef al statului, Viktor Iuşcenko, nu are şanse să fie reales, potrivit sondajelor de luna trecută, iar lupta pentru funcţia supremă se va da între învinsul „revoluţiei portocalii” din 2004, Viktor Ianukovici, şi premierul Iulia Timoşenko.

Confruntarea dintre cei doi se va tranşa, cel mai probabil, în turul al doilea, programat pe 7 februarie.

„Credem că nu este important cine câştigă, deoarece nu există o serioasă competiţie ideologică între cei doi - ambii sunt, mai degrabă, oportunişti”, spun analiştii de la Renaissance Capital.

Viitorul preşedinte va lucra probabil cu un nou guvernator al Băncii Centrale, instituţie care a jucat un rol important în achitarea datoriilor guvernamentale, inclusiv a facturilor de gaz către Rusia.

Datoriile de sute de milioane de dolari au fost plătite prin emiterea de bonuri de trezorerie cumpărate de Banca Centrală cu bani lichizi. Noul guvernator va trebui să facă faţă presiunilor v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum o ora
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 44 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Moarte suspectă: Poliţist de penitenciar, găsit FĂRĂ SUFLARE într-o benzinărie din Focșani

Gandul acum 26 minute
Un poliţist de penitenciar a fost găsit, joi, fără suflare, într-o benzinărie din Focşani. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă și fac cercetări în acest caz. Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 47 minute
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 31 minute
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°