Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru răniţi în urma accidentelor cauzate de zăpada de pe carosabil: drumarii spun că nu au nici o vină

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 7 decembrie 2012 ·

Două accidente cu victime s-au produs în decurs de numai 12 ore pe drumurile naţionale din judeţ, respectiv DN 2 şi DN 2H, ambele din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă sau polei. Pe ambele tronsoane de drum deszăpezirea este asigurată de firma lui Constantin Conţac, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, acum în puşcărie pentru o perioadă de trei ani pentru fapte de corupţie. Chiar dacă mai mulţi şoferi au reclamat că nu s-au împrăştiat materiale antiderapante în timp util, ceea ce a dus la formarea poleiului, reprezentanţii SC Transporturi Auto SA Botoşani şi cei de la Secţia de Drumuri Naţionale Suceava susţin contrariul.

Cert este că atât accidentul de miercuri seară, de la Bivolărie, cât şi cel de ieri dimineaţă, de la Pătrăuţi, de pe drumul european 85, au avut aceeaşi cauză: zăpada de pe drum.

Din păcate, în urma celor două accidente au avut de suferit patru persoane, printre care şi o fată în vârstă de 13 ani.

A intrat cu maşina pe contrasens şi a lovit un alt autovehicul

Joi dimineaţă, în jurul orei 6.00, un şofer care venea dinspre Rădăuţi spre Suceava a provocat un accident grav pe drumul naţional 2, cunoscut şi ca drumul european 85. În apropierea localităţii Pătrăuţi, Dumitru Bogdan Costescu, de 31 de ani, din Rădăuţi, a pierdut controlul autoutilitarei marca Volkswagen LT pe care o conducea şi a intrat pe contrasens. Din nefericire, în acel moment, din sens opus venea un VW Passat condus de Niculai Moroşan, de 34 de ani, din Suceava. Impactul dintre cele două maşini a fost violent, iar VW-ul Passat a fost aruncat în şanţ, în timp ce autoutilitara s-a răsturnat pe carosabil. Martorii au reclamat că maşinile de la deszăpezire nu erau pe drum şi nu au aruncat cu material antiderapant, iar din acest motiv circulaţia s-a derulat foarte greu.

În urma accidentului au fost rănite trei persoane, cei doi şofer

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Clotilde Armand, trimisă în judecată pentru ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” / S-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care şi-a însuşit 18.720 lei / Reacţia primarului: Un caz penibil

News.ro acum 21 minute
Procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe care o acuză de ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Armand s-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

ARTISTUL FENOMEN AL MOMENTULUI, BURNA BOY, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

Wall-Street.ro acum 42 minute
STILUL AFROBEAT A DEVENIT UN FENOMEN DE MASĂ, IAR BURNA BOY ESTE CONSIDERAT SUPERSTARUL GLOBAL AL ACESTUI GEN MUZICAL. SHOW-URILE ARTISTULUI SUNT SOLD OUT ÎN CÂTEVA MINUTE, IAR RECENT A FOST INCLUS DE REVISTA TIME ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI INFLUENTE

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate î

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum 45 minute
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

UPDATE - Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu, resuscitaţi / Bărbatul de 35 de ani a murit, fiul de 13 fiind transportat la spital

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – au fost resuscitate. Bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul. UPDATE: ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul ore

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum o ora
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

19°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°