Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficialii de la Finanţe aplică tactica struţului după decizia preşedintelui

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Oficialii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) nu vor să facă niciun comentariu la decizia de astăzi a preşedintelui Traian Băsescu care a decis să trimită în parlament Legea de modificare a OUG 1/2010, nefiind de acord cu acordarea stimulentelor angajaților de la Finanţe.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, se află la Palatul Victoria, la şedinţa săptămânala a guvernului. El nu a răspuns la apelurile redactorilor EVZ.

Nici şeful Fiscului, Sorin Blejnar, nu a putut fi contactat. Potrivit reprezentanţilor ANAF, și Blejnar se află la aceeaşi şedinţă de guvern.

Nici secretarul de stat din Finanţe Gheorghe Gherghina nu a dorit să facă nici un comentariu, trimiţându-ne la şeful Fiscului, Sorin Blejnar, chiar dacă el are ca atribuţii rezolvarea situaţiei privind stimulentele angajaţilor.

Ialomiţianu, avertizat de Băsescu încă de la depunerea jurământului

Preşedintele Băsescu l-a avertizat pe ministrul Ialomiţianu chiar în ziua în care a depus jurământul de ministru la Cotroceni, 3 septembrie 2010, să nu cadă în capcana fostului ministru, Sebastian Vlădescu, care a permis angajaţilor să beneficieze de stimulente.

"Vreau să fac câteva observaţii, mai ales că un nou ministru de Finanţe, un nou ministru al Muncii se instalează în fotolii începând de astăzi. S-a mers pe ideea reducerii veniturilor salariaţilor bugetari cu 25%. În aceste condiţii, mi-a fost foarte greu să înţeleg sau să accept ceea ce s-a întâmplat luna trecută. Plata stimulentelor pentru cei din Ministerul de Finanţe şi pentru cei din Ministerul Muncii, ca şi cum Finanţele realizaseră veniturile în bugetul de stat, iar Ministerul Muncii eliminase munca la negru", a spus şeful statului la acea dată.

Totodată, el a precizat că i se pare "inadmisibil ca anumite sectoare să-şi rezerve drepturi, favoruri care oricum nu se ju

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA125 din Antalya

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Irina Begu (33 ani, 126 WTA) a trecut, vineri, în sferturi” de slovena Polona Hercog (33 ani, 213 WTA) cu 6-4, 6-4 și o va întâlni pe japoneza Moyuka Uchijima (22 de ani și 151 WTA) pentru un loc în finală. Todoni a cedat cu 2-6, 1-6 în fața argenti

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum o ora
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 3 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

O femeie din Neamț a găsit un plic cu 16.800 euro şi l-a predat la poliţie

G4Media acum 47 minute
O femeie în vârstă de 34 ani a găsit în parcarea unei clinici medicale din Piatra-Neamţ un plic cu 16.800 euro şi l-a dus la sediul poliţiei, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, citat de Agerpres.ro. „Ea le-a povestit

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 2 ore
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Incendiu cu degajări mari de fum la o hală dezafectată din Gheorgheni. A fost emis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 42 minute
Potrivit ISU Harghita, incendiul se manifestă la acoperişul unei hale dezafectate, în municipiul Gheorgheni, pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi. La faţa locului intervin patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu t

Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit

Mediafax acum 29 minute
Louis Gossett Jr, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar, a murit la vârsta 87 de ani. Gossett a câştigat Premiul Academiei în 1983.

Vremea

București
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°