Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prigoană nu mai suportă ziarele. Vrea să le interzică. PDL se delimitează

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 septembrie 2010 ·

Silviu Prigoană nu s-a lămurit până acum cine poate fi ziarist, ce e dreptul la replică sau ce-i insulta sau calomnia, însă decretează că-i prea multă otravă informaţională şi bine ar fi dacă ziarele, fie ele şi on-line, ar putea fi suspendate. Sursa: „Libertatea“

Asta dacă în prealabil au liber la tipar prin obţinerea unei licenţe. Toate acestea ar trebui operate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), Silviu Prigoană băgând în aceeaşi oală spaţiul publicat, ce ţine de domeniul privat, şi cel audiovizual asimilat celui public.

Iniţiativa, unică în Europa, este susţinută de alţi câţiva parlamentari, unii dintre ei "abonaţi" ai televiziunilor şi ziarelor, cum e cazul deputaţilor Marius Spânu sau Alin Popoviciu, ambii de la PDL.

Dileme de deputat

Deputatul întors în PDL, la purtător cu iniţiativa de legalizare a prostituţiei, şi-a mai convins 10 colegi deputaţi să-i susţină proiectul de modificare a legii CNA, în sensul stabilirii de către Consiliu a condiţiilor, criteriilor şi procedurilor privind acordarea acordarea licenţelor pentru tipărirea sau găzduirea pe servere a publicaţiilor.

Mai mult, CNA poate şi suspenda licenţa publicaţiilor. Cu alte cuvinte le poate interzice apariţia pe o perioadă de 1,3 sau 6 luni, dacă unei persoane i-au fost lezate drepturile sau interesele legitime, în special reputaţia sau imaginea publică, iar publicaţia nu face proba verităţii în termen de zece zile.

Proiectul de lege a fost produs de Prigoană după ce n-a reuşit, potrivit expunerii de motive, să găsească răspunsuri la întrebări precum "Cine poate fi ziarist?", "Polemica are nişte reguli, măcar câte sunt la box? Ce este insulta? Ce este calomnia? Ce este dezinformarea?"

"Sunt întrebări pentru care societatea românească nu a găsit, încă, răspunsuri. Până la cristalizarea unor opinii majoritar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 21 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°