Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prea săraci ca să cumpere un ANL

Publicat in Adevarul, joi 26 mai 2011 · ·

Chiriaşii ANL nu devin proprietari pentru că nu au bani să achiziţioneze apartamentele. Într-un an de când autorităţile au dat liber la cumpărarea locuinţelor, doar 13 vasluieni şi-au permis acest lux.

Pentru cele 94 de apartamente ANL scoase la vânzare în municipiul Vaslui, au fost depuse doar 13 dosare, iar 12 locuinţe au fost cumpărate încă de anul trecut.

Pentru a putea achiziţiona un apartament sau o garsonieră ANL, chiriaşii trebuie să locuiască în acel spaţiu de cel puţin doi ani. Preţul este însă principalul impediment, în ciuda faptului că este mult mai mic decât pe piaţa liberă. „Bugetarii nu îşi mai permit luxul de a face împrumuturi după ce le-au scăzut veniturile. Mai mult, condiţiile de creditare în momentul acesta sunt foarte drastice. Le convine să locuiască cu chirie, care e chiar de 4 ori mai mică decât cea de pe piaţă", a precizat Cătălin Bârleanu, directorul SC Goscom SA Vaslui.

Niciun proprietar la Bârlad

În Bârlad sunt 160 de familii care locuiesc în apartamente ale Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL), însă niciuna nu s-a încumetat să cumpere locuinţa.

Până acum, reprezentanţii Primăriei au primit opt cereri de cumpărare, însă toate au fost abandonate de chiriaşii care s-au speriat de preţurile mari. „Nici nu mă gândesc să cumpăr locuinţa. Nu pentru că nu mi-aş dori, însă ar însemna să mă îngrop în datorii la bănci", ne-a spus Ioana Drilea, de 48 de ani. Costul unei locuinţe este calculat în funcţie de numărul de metri pătraţi, gradul de uzură şi valoarea terenului. O garsonieră ajunge la 14.000 de euro, în timp ce un apartament cu trei camere poate costa şi 30.000 de euro. Asta în condiţiile în care costul chiriei lunare la un apartament ANL este, în medie, de 170 de lei.

Viceprimar chiriaş

La Bârlad, chiriaş într-o locuinţă a statului este şi deputatul Adrian Solomon, care stă într-un apartament cu tre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum o ora
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 3 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum o ora
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 5 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 3 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum o ora
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°