Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabău: „Sunt mulțumit de rezultatul obținut la Brașov“

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Tehnicianul lui FCM Târgu Mureş, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat după remiza cu FC Braşov, scor 1-1, că este mulţumit de acest punct şi că nimeni nu se aştepta ca jocul să se desfăşoare astfel, în condiţiile în care formaţia gazdă este solidă şi are fotbalişti cu experienţă.

„Sunt mulţumit pentru acest punct. Nimeni nu se aştepta să fie aşa la Braşov, care este o echipă solidă, echilibrată, are jucători cu experienţă. În aceste condiţii punctul luat e chiar foarte bun.

Sper să ne refacem repede, pentru că urmează un joc foarte greu cu Vaslui, în care măcar e bine că revin cei care au lipsit acum. Vom fi mai puternici şi vom încerca să luăm puncte", a spus Sabău.

Tehnicianul a adăugat că nu l-a contactat nimeni din conducerea clubului CFR Cluj: „Mai spun încă o dată că nu m-a contactat nimeni de la CFR, au fost simple speculaţii apărute de niciunde, de la mine în niciun caz. Eu mă gândesc doar la meciul care urmează, cel cu Vaslui".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum 33 minute
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu

HotNews acum o ora
Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu, tânărul drogat care anul trecut a produs un accident rutier soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor trei, în localitatea 2 Mai, se desfăşoară, joi, la Judecătoria Mangalia, conform Agerpre

Cât durează minivacanţa de Paşte în 2024. Suntem în fruntea Europei la zile libere

Adevarul acum 15 minute
Anul acesta de Paştele ortodox, românii se vor bucura de o minivacanţă de şase zile. 

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum 2 ore
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 18 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 22 minute
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul. Acest între sfinţi părintele nostru Ioan, din cruda vârstă urând viaţa lumească şi iubind pe Hristos, s-a du

Ancelotti, după eliminarea echipei Manchester City în sferturile Ligii Campionilor: Real Madrid nu moare niciodată

News.ro acum 25 minute
După ce a trecut de Manchester City cu Real Madrid (1-1, 3-4 la loviturile de departajare) în manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, miercuri seara, Carlo Ancelotti a subliniat sacrificiile defensive făcute de jucătorii săi. "A

Criza climatică - Veniturile medii mondiale vor scădea cu aproape o cincime până în 2050

News.ro acum 2 ore
Veniturile medii vor scădea cu aproape o cincime în următorii 26 de ani ca urmare a crizei climatice, potrivit unui studiu care prevede că pagubele vor avea costuri de şase ori mai mari decât preţul limitării încălzirii globale la 2C. Creşterea temp

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 9 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Tesla reduce personalul cu 10% și vrea să reinstituie pachetul salarial de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

Ziare.com acum 52 minute
Tesla va cere acţionarilor să reinstituie pachetul salarial de 56 de miliarde de dolari al CEO-ului Elon Musk, pe care un judecător din Delaware l-a anulat la începutul acestui an, după ce a decis că acordul de compensare care a stabilit un record a

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

8°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°