Romanul "Doctor Jivago", refuzat ferm de blocul editurilor sovietice şi considerat o "calomnie la adresa poporului şi partidului comunist", a fost publicat pentru întâia oară în Italia, în Romanul "Doctor Jivago", refuzat ferm de blocul editurilor sovietice şi considerat o "calomnie la adresa poporului şi partidului comunist", a fost publicat pentru întâia oară în Italia, în 1957, alegându-se un an mai târziu cu premiul "Nobel".
Are dreptate Mircea Cărtărescu, vârful nostru de atac, atunci când îşi iese din pepeni fiindcă îl sar ăştia sistematic de la "Nobel". Pentru că, dacă Boris Pasternak a căpătat principalii lauri mondiali literari pentru o asemenea carte, atunci şi Cărtărescu al nostru îi merită.
Am citit pentru a doua şi ultima oară în viaţă cartea lui Pasternak, apărută în 2000 la "Polirom", cu o traducere, o prefaţă şi un tabel cronologic de Emil Iordache. Să mă plătească cineva în aur şi n-aş mai citi vreodată vreuna din cele 610 pagini ale volumului.
Când poeţii se apucă de scris romane, reiese de obicei o asemenea lălăitură. Doar amatorii de peisaje se pot declara satisfăcuţi pe timpul lecturii. Dacă au chef, ei pot cu uşurinţă decupa fragmente din carte, pentru a le lipi ulterior pe pereţii casei, în loc de fototapet. "Zăpada sugea cu lăcomie dulceaţa de ananas pe care astrul o cernea deasupra ei." Un pasaj numai bun ca fototapet.
E începutul secolului douăzeci, iar gloanţele fluieră prin Moscova. O franţuzoaică rusificată rămâne văduvă, pe deasupra şi cu o fiică agăţată de fuste. Singurul ei sprijin este avocatul Komarovski, prieten de-al răposatului soţ. Acesta, cum bine îi şade unui supravieţuitor, se culcă atât cu mama, cât şi cu fiica, Lara, adolescentă care bineînţeles că pică de frumoasă ce-i. Într-un alt colţ al Moscovei, un alt orfan creşte odată cu ţara. Îl cheamă Iuri Jivago, e fiul unui industriaş sib
