Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacalaureaţii, gâţii şi chiloţii

Publicat in Adevarul, miercuri 13 iulie 2011 ·

Recunosc dreptul politicienilor de a minţi şi de a manipula, dar şi dreptul presei de a devoala asemenea practici – cu condiţia să vrea şi să poată.

Când am scris recent că nu urmăresc Antena 3 din motive de igienă mintală, postacii domnului Voiculescu şi-au prezentat în haită argumentele (z'gâţii mă-tii!) şi m-au făcut cum le-a venit la degete. Incidentul dintre Antena 3 şi Bacalaureatul ministrului Daniel Funeriu le-a dat postacilor peste degete. Rămâne cum am stabilit: nu te uiţi la Antena 3 dacă vrei informaţie, analiză, echilibru, context, bun-simţ sau dacă vrei să rămâi întreg la minte. Şi totuşi, e un motiv pentru care merită să te uiţi la Antena 3: ca să vezi luptă politică.

Mulţi au criticat ceea ce a făcut Radu Tudor când a prezentat falsul privind Bacalaureatul lui Funeriu - un fals de care nu se mai îndoieşte nici măcar cel care l-a colportat. Criticii au dreptate dacă şi numai dacă îi consideră pe Radu Tudor şi pe cei asemenea lui - parcă din ce în ce mai mulţi - ca fiind exclusiv gazetari. Dacă însă i-am imagina pe Radu Tudor şi pe cei asemenea lui ca fiind mai degrabă politicieni decât gazetari, vom vedea că lucrurile devin dintr-odată chiar suportabile. Nu v-ar plăcea un Gâdea, un Ciutacu, chiar şi un Mircea Badea vorbind de la tribuna Parlamentului? Nu credeţi că ei ar folosi mai multe cuvinte decât singurele trei pe care pare să le ştie Victor Ponta (Băsescu, Udrea, fură) şi mai puţine, dar mai bine administrate, decât foloseşte Crin Antonescu? Lucrurile nu stau alt­fel la celelalte televiziuni, fie că susţin Puterea sau Opoziţia. Câtă vreme formatorii de opinie vizibili se vor încăpăţâna să-şi asume postura de jurnalişti fără să respecte minimele reguli ale acestei meserii, sau câtă vreme îşi reneagă implicarea politică directă şi lasă acest teren pe seama gângavilor de partid, ei fac nespus de mult rău atât jurnalismului, cât şi p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum 2 ore
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

PSG şi Borussia Dortmund sunt primele două semifinaliste ale Ligii Campionilor

Mediafax acum o ora
Seară de marţi cu 11 goluri în primele două meciuri ale manşei retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. La Barcelona, PSG a întors rezultatul din tur, cu Araujo eliminat de Istvan Kovacs, catalanii rămânând în 10 oameni. La Dortmund, Si

Douăzeci de țări vor cumpăra 500.000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

HotNews acum 2 ore
Premierul ceh Petr Fiala a declarat marți că douăzeci de țări s-au angajat să cumpere jumătate de milion de obuze pentru Ucraina de pe piețe din afara Europei, potrivit AFP. Petr Fiala, prim-ministrul CehieiFoto: Zbigniew Meissner / PAP / Profimedia

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 6 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum 2 ore
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 11 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Vremea

București
acum

21°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

17°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°