În noaptea de 17 spre 18 aprilie, 1985, acum 15 ani, la aproape 90 de ani, care coincideau cu cei ai artei filmului, D. I. Suchianu ne-a părăsit în plină Săptămână Luminată, când Porţile Raiului sunt deschise, (cum i-a fost dat şi Gretei Garbo) căci Cel de Sus a hotărât că ni l-a lăsat destul să ne bucurăm de al său entuziasm nemărginit şi de a sa cultură enciclopedică. Ni l-a luat noaptea, când nu sunt proiecţii cinematografice, ca să-i fie mai uşor să se despartă de marele ecran. În aceeaşi zi avea să-i apară, în draga sa Românie literară, ultima cronică. Nu se plictisise niciodată de filme. Credea că pe Lumea Cealaltă rememorezi tot ce-ai citit şi ai acumulat drept cunoştinţe într-o viaţă de om, şi ca să ai ce face o eternitate, trebuie să fii destul de cultivat... Povestea cu nesaţ despre marile capodopere cinematografice şi ale lor nestemate - adică acele clipe de geniu şi frumuseţe ale unui film. D.I.S. a inventat termenul de "poveste bis", ca un fel de premoniţie a ceea ce va face Hollywood-ul din Pe aripile vântului sau din jocurile video cu "n" variante la acelaşi scenariu, pe care ţi le poţi concepe singur, dacă ai destulă imaginaţie. "Povestea cinematografică nu este o simplă poveste, ci o fotografie a gîndului", spunea Maestrul... "Gândirea este totdeauna un act creator, căci a pricepe înseamnă a descoperi că un anumit lucru e altceva decât credeai că este. Este America primilor navigatori. Este fericirea de a pricepe."
A şocat sau a intrigat, uneori, prin afirmaţiile sale, dacă ar fi doar să ne amintim de controversa cu Mioriţa, pe care, de altfel, o cunoştea profund, căci o tălmăcise impecabil în franceză. Susţinea, cu ardoare, că are un final deschis şi deci nu ştim dacă într-adevăr ciobănelul a fost ucis. Cât optimism! Ce bine ne-ar prinde să ne molipsim de la dom'Profesor...
În noaptea de 17 spre 18 aprilie, 1985, acum 15 ani, la a