Gruparea constituită din interlopi și bancheri își desfășura activitatea într-un apartament dintr-un imobil de pe bulevardul Carol I ce aparține SC 3D Real Estate SRL , societate al cărui unic asociat este fostul ofiţer DIE/SIE Dragoș Diaconescu.
Din interceptări rezultă că membrii grupării își stabileau întâlnirile în acel apartament, pentru a planifica în detaliu următoarea lovitură, evitând asfel convorbirile telefonice. În același loc, au fost întocmite dosarele de credit, prin falsificarea documentelor. Apartamentul era dotat cu tot ce era necesar pentru măsluirea actelor, inclusiv stampile ale ANAF.
Cuibușorul ”ilegaliștilor”
În septembrie 2012, grupul și-a mutat activitatea ilicită într-un alt imobil apartinând aceluiași securist. Procurorii au remarcat faptul că Dragoș Diaconescu nu se deplasează la întâlniri niciodată, toate întrevederile având loc la el acasă. ”La domiciliul supectului Diaconescu sau în alte locații au loc întâlniri conspirative cu liderul grupării infracționale, Stan Mihai. Suspectul Diaconescu Dragoș de regulă nu se deplasează de la domiciliul său, întâlnirile cu învinuiții Mihai Stan și Tiberiu Hurdugaci având loc în această locație. Inculpatul Diaconescu Dragoș beneficiază de un cerc relațional extrem de influent având cunoștințe în toate instituțiile statului precum și în unități bancare importante din România”, se mai rată în referatul procurorilor.
Aduşi la mandat
Procurorii DIICOT au reţinut 33 de persoane, printre care liderul grupării, Daniel Ruse, şi vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, iar Aurel Şaramet va fi cercetat în libertate în dosarul bancherilor acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani, în care prejudiciul a fost estimat la 22 milioane de euro.