Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frunda: Băsescu a încălcat grav Constituţia, iar unele măsuri ale USL sunt la limita constituţionalităţii

Publicat in Adevarul, vineri 6 iulie 2012 ·

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine, potrivit RFI, că preşedintele Traian Băsescu a încălcat grav şi repetat Constituţia, însă unele măsuri ale USL sunt la limita constituţionalităţii, informează Mediafax. Frunda a ţinut însă să precizeze că nu există un risc real ca România să fie suspendată din Consiliul European.

În opinia lui Gyorgy Frunda, preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia. „Suntem convinşi că tot comportamentul preşedintelui Băsescu a fost caracterizat prin nerespectarea Constituţiei, printr-o atitudine autoritară, iar firul roşu care străbate ambele mandate ale preşedintelui este interpretarea aceasta singulară, unipersonală a Constituţiei, fără a ţine cont de realitatea prevederilor actului fundamental al ţării. Pe fond, toţi colegii mei cu care am discutat sunt convinşi că preşedintele a încălcat grav şi repetat Constituţia României", a declarat Frunda, citat de Mediafax.

Gyorgy Frunda a arătat însă că „unele măsuri luate de către USL, formale, care au ca finalitate asigurarea acestui demers politic sunt la limita constituţionalităţii, care ne fac să avem anumite dubii. Mi se pare că USL a deschis prea multe fronturi. Or când deschizi prea multe fronturi şi într-o luptă politică, e foarte greu să le câştigi pe toate. Doi: unele au fost precipitate. Trebuia aşteptat cu ele. Nu ştiu ce au avut de exemplu cu Institutul Naţional de Statistică, nu putea Institutul să facă nimic, putea aştepta".

El a precizat că suspendarea sau înlocuirea preşedintelui Senatului este la limita constituţionalităţii: „Suspendarea sau înlocuirea preşedintelui Senatului e la limita constituţionalităţii şi a legii, pentru că iniţial, funcţia de preşedinte a aparţinut Partidului Social Democrat, deci pe interpretarea constituţională, tot ei aveau dreptul să iniţieze revocarea inclusiv a domnului Blaga, care a ocupat funcţia tot pentru faptul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

Mediafax acum o ora
„Proiectul de ordonanţă de urgenţă este în forma lui finală la Camera Deputaţilor şi aşteptăm să vedem ce tipuri de modificări mai intervin asupra textului propus. Să nu uităm situaţia în care suntem cu concediile medicale. În cursul anului 2023 am

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 4 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Horaţiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc, a murit la 85 de ani

News.ro acum 3 ore
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, joi, decesul profesorului Horaţiu Giurgiu (85 de ani), o legendă a baschetului românesc şi a CS Dinamo.

Polonia anunţă o operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj

News.ro acum 40 minute
Serviciul polonez de contraspionaj ABW a anunţat joi că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări, relatează AFP. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activ

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale