Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un doctor în ştiinţe militare şi informaţii conduce Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

Vasile Spinean, fostul director al departamentului juridic de la Polisano şi de asemenea cadru didactic asociat în cadrul Academiei Forţelor Terestre, este începând de luni, 2 decembrie, directorul celei mai mari unităţi sanitare din judeţul Sibiu.

Primul director din ultimii ani al unităţii sanitare care nu este medic de profesie, Vasile Spinean a câştigat concursul pentru şefia Spitalului Judeţean din postura de candidat unic, acesta având de trecut trei probe, respectiv test grilă, interviu cu comisia de concurs şi susţinerea planului de management. Contractul de management a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani.

Noul manager al Spitalului Judeţean are 45 de ani, este căsătorit şi are 2 copii. Este absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu Sibiu” şi al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, în 2002 a absolvit un curs post-universitar de drept internaţional umanitar iar în 2006 un curs de specializare în Managementul datelor, informaţiilor şi materialelor NATO.

În anul 2003 a obţinut diploma de licenţă în Managementul Organizaţiei, în cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu iar în anul 2010 a obţinut titlul ştiinţific de Doctor în ştiinţe militare şi informaţii.

Cât priveşte activitatea profesională, între 1989 şi 2006 a ocupat diverse funcţii în structuri ale Ministerului Apărării Naţionale, din 2006 şi până în 2008 a fost consilier juridic principal în cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, fiind totodată şi cadru didactic asociat la disciplina „Dreptul Conflictelor Armate” iar din 2008 şi până în prezent a fost director al departamentului juridic la S.C. Polisano S.R.L. Vasile Spinean este în continuare cadru didactic asociat al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, disciplina „Drept Internaţional Uma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 59 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Horaţiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc, a murit la 85 de ani

News.ro acum o ora
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, joi, decesul profesorului Horaţiu Giurgiu (85 de ani), o legendă a baschetului românesc şi a CS Dinamo.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 42 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum 2 ore
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 3 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale