Chestorul Gelu Drăjneanu a fost desemnat astăzi să coordoneze DGIPI în locul lui Cornel Şerban, care a demisionat după ce fusese reţinut noaptea trecută de procurorii DNA pntru trafic de influenţă. Ministrul de Interne, Dan Nica, l-a demis astăzi pe şeful Diviziei de Protecţie din DGIPI, Vasile Viorel, iar potrivit unor surse judiciare şeful DGIPI, Cornel Şerban, reţinut de procurorii anticorupţie, şi-ar fi dat demisia.
Astfel, nu mai este necesară revocarea lui Şerban.
Gelu Drăjneanu a fost desemnat să coordoneze DGIPI în locul lui Şerban, urmând ca Direcţia să funcţioneze ca serviciu în cadrul DGA, care va fi restructurată sub numele de Direcţia de Afaceri Interne, spun surse din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Gelu Drăjneanu este consilier al ministrului Nica. El se pensionase, înainte să devină consilier.
Şeful DGIPI - serviciul secret al Ministerului de Interne (cunoscut sub denumirea de “Doi ş-un sfert” – n.r. ), Cornel Şerban, şi directorul Diviziei Opreraţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Petre Pitcovici, au fost reţinuţi noaptea trecută, alături de miliardarul Gabriel (Puiu) Popoviciu. De asemenea, a fost reţinut şi rectorul Universităţii Agronomice din Bucureşti, Ioan Alecu.
Surse citate de NewsIn au spus că probele împotriva celor doi poliţişti sunt interceptări telefonice şi declaraţia denunţătorului.
“Albitorii” de dosare
Conform unor surse judiciare, Cornel Şerban (foto, sursa: Antena3) şi Petre Pitcovici sunt acuzaţi de favorizarea infractorului, după ce ar fi încercat să intervină în „albirea” mai multor dosare, printre care şi cel în care rectorul Universităţii Agronomice, Ioan Alecu, era acuzat de abuz în serviciu în mega afacerea cu terenuri din Băneasa. În urmă cu peste un an, procurorii Parchetu