Gheaţa s-a spart sub un câine care fugise după lebede. Un angajat al parcului a plecat cu o hidrobicicleta pusă pe roţi şi l-a salvat, dar a rămas la rândul său blocat între sloiuri.
O plimbare cu câinele în parc poate deveni o adevărată aventură. S-a convins de asta un buzoian al cărui patruped a rămas captiv în mijlocul heleşteului din Parcul Tineretului.
Lebdele care iernează în lac au fost motivul unei întâmplări care ar fi putut să se sfârșească dramatic. Mai întâi, păsările au atras un câine de companie, un Schnauzer pitic, care s-a smucit, a scăpat din lesa stăpânului și a alergat pe gheța lacului, ca să prindă lebedelee. Însă, gheaţa subțire din mijlocul apei s-a spart iar patrupedul a rămas captiv într-o copcă. Stăpânul a alertat angajații parcului și l-a convins pe unul dintre ei, Nicolae Atanase, să îl ducă cu o hidrobicicletă, dotată cu roţi mişcate de pedale, până la căţel.
Au ajuns la animal, pe gheaţă, dar ambarcațiunea a rămas blocată în gheață. Stăpânul și-a luat patrupedul în brațe, inima în dinţi și s-a târât pe burtă până la mal. „A fost o adevărată aventură. Am riscat şi m-am târât cu câinele până la mal. Am chemat apoi pompierii”, a spus proprietarul câinelui.
Pompierii chemați în ajutor au luat şi ei o hidrobicicletă de la ponton, iar cu topoarele și-au croit drum prin gheață. Mai mult de două ore le-au trebuit să ajungă la angajatul parcului, care şi el săpa din cealaltă parte în stratul de gheaţă. În mijlocul lacului apa avea o adâncime de peste doi metri.
„Am intrat după căţel şi hidrobicicleta s-a afundat în apă şi nu am putut să o mai trag pe deasupra. Acolo e stratul subţire de gheaţă şi nu am vrut să risc”, a spus Nicolae Atanase, de 59 de ani, angajat al Parcului Tineretului.Angajatul care a sărit în ajutorul câinelui a primit de la stăpânul patrupedului cea mai frumoasă răsplată: mulț