Ana Porgras a ocupat ieri primul loc în finala de la bîrnă. O medalie de aur mondială care vine după nouă ani de secetă pentru România
Gimnastică. Românca născută la Galaţi a trecut prin momente dificile atît în viaţa personală, cît şi în cea sportivă
Ochii Anei Porgras sînt plini de lacrimi. Tricolorul e în faţă, bîrna în spate. Imnul României se aude în sala Ahoy din Rotterdam. De data aceasta sînt lacrimi de fericire pentru gimnasta de 16 ani. Dar în cei 12 ani de gimnastică, lacrimile nu au fost tot timpul de fericire. Pînă să ajungă pe prima treaptă a podiumului mondial, Ana a suferit enorm. Antrenamente interminabile. Pînă la nota de 15,366, cea care a făcut, pentru anul 2010, cea mai bună gimnastă de la bîrnă, Ana a îndurat multe.
Începuturile
La patru ani a pus prima oară piciorul într-o sală de gimnastică. Micuţa Ana între cele patru aparate care o atrăgeau, dar care în acelaşi timp i se păreau imense. O dată cu primul pas în sala de la Galaţi a începutul lungul drum pînă la această medalie. În 2001, părinţii Anei s-au despărţit şi ea a trebuit să treacă peste acest lucru şi să-şi vadă de gimnastică. La 12 ani a fost selecţionată în lotul de junioare de la Oneşti, de unde un an mai tîrziu pleca la Deva, ajungînd sub îndrumarea lui Florin Cotuţiu şi a Ramonei Micu. Apropierea de bîrnă avea să se vadă încă din 2008, cînd, la Clermont Ferrand, la Campionatele Europene de juniori, cucerea aurul.
Prima medalie
Trecerea de la junioare la senioare avea să fie una anevoioasă pentru Ana, care a suferit o acccidentare la genunchi. O dezinserţie a ligamentului de la genunchiul stîng avea s-o ţină departe de aparate aproape un an. A suferit o operaţie şi recuperarea a fost una lungă şi dificilă. Prima ei competiţie majoră la nivel de senioare a fost Campionatul Mondial din 2009, de la Londra, unde a reuşit să cî
