Strănutul, lăcrimarea ochilor sau nasul înfundat sunt simptome dificil de ţinut sub control mai ales primăvara, când alergeni precum polenul sunt la tot pasul. Dacă te confrunţi cu alergii, fii prevăzător şi apelează la câteva remedii blânde din natură.
Începând cu primăvara devreme şi până toamna târziu pot apărea reacţii alergice din cauza polenului care circulă în atmosferă. De aceea, persoanele cu sensibilitate la acest alergen se confruntă cu neplăceri precum strănut, mâncărimi nazale, nas înfundat şi secreţii nazale apoase, lăcrimare, senzaţie de nisip în ochi şi mâncărimi oculare.
În plus, cei care suferă de astm pot constata o creştere a frecvenţei crizelor. Într-o astfel de situaţie, evitarea cât mai mult posibil a expunerii la alergeni este una dintre cele mai indicate măsuri. Însă, cum acest lucru poate fi dificil de respectat, o metodă de protejare a organismului este administrarea unor preparate din plante cu efecte detoxifiante, antialergice şi antiinflamatoare.
Cure periodice cu trei-fraţi-pătaţi
Preparatele din trei-fraţi-pătaţi au efecte depurative şi antialergice puternice, fiind indicate persoanelor cu predispoziţie către alergie la polen, în cure de câte trei săptămâni. Maceratul se prepară din patru linguri de pulbere de trei-fraţi-pătaţi (se poate măcina planta cu râşniţa de cafea) ce se adaugă în 250 ml de apă rece şi se lasă la macerat de seara până dimineaţa. Amestecul se filtrează, se păstrează soluţia rezultată, iar planta rămasă se pune în 250 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 30 de minute, se strecoară şi apoi se amestecă cele două soluţii. Preparatul se bea pe parcursul unei zile.
Trei-fraţi-pătaţi poate fi folosit şi în amestec cu soc, păpădie, urzică, coada-şoricelului, scoarţă de mesteacăn, brusture şi pir. Este indicat să se bea zilnic câte două-trei căni de ceai preparat din acest amestec d