Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După doi ani la Slobozia, Tămârjan și-a dus modelele în Capitală

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Agenţia de modele a lui Terra a funcţionat în Bărăgan, între 2006 şi 2008. Sediul firmei avea să fie, apoi, mutat la Rin Grand Hotels. Tera şi-a amenajat biroul de la Slobozia, în incinta fostei cantine a Partidului Comunist. Tot în acelaşi spaţiu se afla şi studioul unde modelele sale participau la şedinţe foto.

Agenţia de modeling a lui Ion Tămârjan a funcţionat în sediul fostei cantine a partidului comunist, de pe strada Alexandru Obobescu din Slobozia, transformată acum în clădire de birouri. Întreg imobilul aparţine fostului prefect al judeţului Ialomiţa şi ,totodată, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, Marian Bălan.

CITEȘTE ȘI: Fetele şi mâna dreaptă a lui Tămârjan rup tăcerea

El susţine că a închiriat respectivul spaţiu, societăţii Sefl Consulting din Slobozia. Administratorul acestei firme avea să subînchirieze, la rândul său, biroul lui Terra. Acesta avea să se mute aici în anul 2006.

Clădirea în care firma lui Terra și-a desfășurat activitatea la Slobozia

„Eu am închiriat spaţiul respectiv societăţii Sefl Consulting. Aceştia au subînchiriat şi ei o parte din acest spaţiu unei agenţii de modeling. Nu m-a interesat niciodată ce fac ei acolo“, spune Marian Bălan. Spaţiul are o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, iar preţul chiriei precepute de fostul prefect a fost 2,5 euro pe metrul pătrat. Chiriaşii au stat în biroul aflat la etajul unu al fostei cantine a partidului, până în anul 2008, moment în care Tera şi-a mutat firma la Bucureşti.

Fete din Călăraşi, implicate în scandalul „Prostituţie şi politicieni“

Citește și: Robert Negoiţă dă presa în judecată

„În 2008 noi am reziliat contractul cu Self Consulting pentru că întârziau mereu cu plata chiriei. Administratorul firmei spunea mereu că cei de la agenţia de modele nu îi dau banii“, mai spune Marian Bălan.

După ce contract

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Politico îl vede pe Klaus Iohannis cu șanse la șefia Comisiei Europene. Care este argumentul împotrivă și cine îi sunt concurenții

HotNews acum 24 minute
Publicația pe teme europene Politico consideră că președintele României se află pe lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen, dar aceasta este totuși în continuare favorită, Iohannis mai are suficienți competitori, iar drumul până la al

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 24 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Liderul din Belarus afirmă că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei cu Ucraina este ridicat

News.ro acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei ţării sale cu Ucraina este ridicat, relatează TASS. "Probabilitatea unor provocări armate din partea unităţilor ucrainene, capabile să deg

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 46 minute
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°