Chiar dacă meteorologii au anunțat ploi de Paști, în seara de Înviere vremea a fost de partea sibienilor, și peste 2.000 de oameni au mers să ia lumină, la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului.
Slujba a fost ținută de un sobor de preoți în funte cu IPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului.
După slujbă, oamenii au respectat tradiția și au plecat spre casă cu lumânările aprinse.
”Duc lumina acasă pentru că așa este tradiția și pentru că așa simt, că trebuie dusă lumină acasă”, a spus Emilia Petre, o sibiancă venită la slujba de la Catedrală.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Duminică, în prima zi de Paști, credincioșii sibieni sunt așteptați la o procesiune prin centrul orașului.
Plecarea este programată pentru ora 14:00, de la Catedrala Mitropolitană, iar credincioșii se vor îndrepta spre parcul Astra, apoi pe centru și înapoi la Catedrală.