Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoriile Oltchim au ajuns la 2,68 miliarde de lei la sfârşitul lui 2012

Publicat in Adevarul, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Combinatul Oltchim (OLT) a încheiat anul trecut cu datorii totale de peste 2,68 miliarde lei, se arată într-un document elaborat de Ministerul Economiei şi prezentat de Guvern.

Conform datelor prezentate, la 31 decembrie 2012 veniturile totale ale societăţii se cifrau la 816,4 milioane lei, iar cheltuielile totale se ridicau la 1,2 miliarde lei.

În 2011, Oltchim a înregistrat datorii de 2,539 miliarde lei şi a consemnat o cifră netă de afaceri de 1,533 miliarde lei, cu venituri de 1,641 miliarde lei şi cheltuieli de 1,92 miliarde lei.

În combinat lucrează 3.307 angajaţi, faţă de 3.447 prezentaţi în 2011. "Valoarea estimată pentru investiţii în curs este de 92 milioane euro, iar pentru investiţii noi, de 141,5 milioane euro", arată Guvernul.

Potrivit sursei citate, principalii creditori ai Oltchim au semnat, în noiembrie, un Acord pentru crearea unui cadru de cooperare pentru stabilizarea financiară a societăţii care să asigure protejarea drepturilor, angajaţilor, acţionarilor şi creditorilor (BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica S.A., SALROM, CFR Marfă etc.).

Guvernul mai arată că Ministerul Economiei va prezenta un memorandum care va detalia soluţia optimă pentru ieşirea din criză a societăţii. Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a plătit până la 1 octombrie suma de 45 milioane euro pentru preluarea acţiunilor deţinute de stat.

Guvernul va relua, în prima parte a anului 2013, procesul de privatizare a combinatului cu un investitor strategic.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 44 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 14 minute
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Nicolae Ciucă NU a urmărit explicațiile publice ale lui Cîrstoiu / „Nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară”

Gandul acum 2 ore
Cătălin Cirstoiu a îndeplinit cerințele liderilor coaliției de a oferi într-o conferință de presă explicațiile privind presupusele situații de incompatibilitate, la câteva ore după ultimatumul lui Marcel Ciolacu. Liderul PNL nu a reușit să urmăreas

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 2 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°