Mai multe persoane au solicitat autorizaţie pentru un miting, vineri, între orele 16.30 şi 18.30, la Spitalul Floreasca, unde este internat Adrian Năstase, cererea fiind respinsă întrucât nu a fost depusă în timp util pentru a fi aprobată de comisia de specialitate a Primăriei Capitalei.
Reprezentanţii municipalităţi au declarat pentru Mediafax că autorizaţia de miting a fost cerută de patru persoane fizice, vineri, pentru orele 16.30 şi 18.30, în faţa Spitalului Floreasca.
În solicitare se menţiona că la miting vor participa o mie de persoane, au precizat reprezentanţii municipalităţii.
Cererea pentru mitingul de la Spitalul Floreasca a fost respinsă întrucât nu a fost depusă în timp util pentru a fi aprobată de comisia de specialitate a Primăriei Capitalei.
Solicitarea a fost făcută de Octavian Cazacu, Ioana Cazacu, Maria Catrina şi Horia Bud.
Fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, Andrei Năstase, face declaraţii de presă în faţa Spitalului Floreasca, la ora 17.00, managerul unităţii sanitare anunţând, vineri dimineaţă, că nimeni nu organizează conferinţe de presă în spital în afara celor stabilite de către conducere.
Andrei Năstase a anunţat că va citi la Spitalul Floreasca scrisoarea lăsată de tatăl său, despre care spune că este "un fel de testament public".
„Voi citi mâine, de ziua tatălui meu, la spitalul unde este internat, scrisoarea lăsată de dânsul....«un fel de testament public»... Doresc să mi se alăture toţi cei care, trecând peste raţiuni politice, pot asculta testamentul celui care, pentru mine, este, înainte, tatăl şi nu politicianul Adrian Năstase. Cred că tata are acum, mai mult ca niciodată, nevoia să ştie că nu este singur. Să simtă de această zi a lui când, cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea implini 62 de ani de viaţă că încă sunt oameni care-l privesc ca noi...", a scris, joi, Andrei Năstase p