Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul concurs de finanţare din „Fondul U pentru Cluj“

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Fundaţia Comunitară Cluj şi FC Universitatea Cluj au lansat primul concurs de finanţare din Fondul „U pentru Cluj“. Concursul este destinat copiilor şi tinerilor cu vârste de la 6 la 16 ani, sportivilor, respectiv şcolilor, asociaţiilor şi cluburilor cu profil sportiv.

Fundaţia va acorda între şase şi nouă burse - în valoare de cel mult 1.000 lei de persoană - şi va susţine financiar până la trei proiecte, cu granturi în valoare de maxim 3.000 lei fiecare.

„Încurajăm aplicaţiile dintr-o diversitate de domenii sportive şi ne-am propus să stimulăm şi să susţinem performanţa în rândul copiilor şi tinerilor, oferindu-le şansa să îşi urmeze pasiunea şi aptitudinile de la vârste fragede. Bursele şi granturile vor acoperi atât costuri de achiziţie de echipamente şi materiale sportive, cât şi de participare la competiţii sportive naţionale şi internaţionale”, susţine Mariana Sălăgean, manager de granturi în cadrul Fundaţiei Comunitare Cluj.

Formularele de aplicare pot fi descărcate de pe www.upentrucluj.ro. Valoarea fondului de finanţare este de 16.400 lei. Dosarele pot fi trimise prin poştă sau direct la sediul FCC (Cluj-Napoca, strada Cloşca, nr. 6, ap. 2) până în 31 ianuarie 2012.

Concursul de finanţare are în spate licitaţia online de tricouri de colecţie, derulată în două tranşe pe platforma www.upentrucluj.ro în intervalul 11 octombrie - 30 noiembrie 2011. De pe urma licitaţiei s-au adunat circa 20.500 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă teroristă la Paris. Un bărbat suspectat că a intrat cu explozibili în consulatul Iranului a fost arestat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat care purta o vestă ce părea să conțină materiale explozive a pătruns vineri, 19 aprilie, în clădirea consulară a Iranului din Paris. Forțele speciale franceze au înconjurat zona și au cerut localnicilor să evite arealul. Bărbatul a fost ar

Alina Gorghiu, după afirmaţiile preotului Nicolae Tănase: Nu e doar o declaraţie neinspirată, e o invitaţie la viol! Genul ăsta de declaraţie e de Ev Mediu, şocantă!

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a spus, referitor la afirmaţiile preotului Nicolae Tănase de la Valea Plopului potrivit cărora fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, că nu este doar o declaraţie neinspirată, ci este „o i

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum o ora
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 2 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 14 minute
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum 34 minute
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

CFR Infrastructură anunţă lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa – Mangalia / Investiţia de aproximativ 1,5 miliarde de lei va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

News.ro acum 2 ore
CFR Infrastructură a anunţat lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa - Mangalia, investiţie de aproximativ 1,5 miliarde de lei care, potrivit companiei, lucrările va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 35 minute
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum o ora
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°