Dacă aş fi Dinu Patriciu, m-aş întreba într-o dimineaţă, în timp ce mi-aş sorbi cafeaua, dacă greutatea mea în bani este egală cu greutatea libertăţii de care mă bucur. Ştiţi ce se spune, cu cât ai mai mulţi bani, ai mai multă libertate. Eu, Dinu Patriciu, cred în această axiomă, chiar dacă ea poate fi câteodată mincinoasă. În ce mă priveşte, a fost cu vârf şi îndesat în noaptea aceea pe care am petrecut-o în Calea Rahovei. Atunci, o dată cu balanţa justiţiei, s-a stricat şi balanţa care măsoară raportul dintre bani şi libertate. Banii şi-au pierdut brusc greutatea, astfel că talgerul libertăţii s-a dus cu cea mai mare viteză în jos, dându-mi ocazia să constat că iuţeala cu care libertatea omului o ia aproape din senin la vale lasă cu mult în urmă viteza luminii. Mai cu seamă atunci când este vorba despre un om cu notorietatea mea. Ca să răspund totuşi la întrebarea de mai sus, trebuie ca mai întâi să-mi aprind un trabuc şi să încep să număr în gând de la unu până la un miliard şi jumătate. Socotind că aş izbuti să parcurg o sută de cifre într-un minut, aş ajunge la suma cu care m-au trecut în catalogul lor cei de la Forbes cam în zece mii de zile, ceea ce înseamnă o treime din viaţa unui om ce apucă să trăiască 80 de ani. Chiar dacă scriu de ceva vreme în ziarul pe care îl patronez, nu sunt totuşi atât de dus cu sorcova încât să-mi irosesc viaţa ce-o mai am de trăit numărându-mi banii din cont. Par mulţi, dar, în aritmetica existenţei cotidiene, nu înseamnă cine ştie ce. Întrucât mă reconfortează cafeaua şi-mi place de mor gustul trabucului, încerc să mă distrez un pic traducând suma cu pricina în câteva lucruri mărunte. La valoarea de 100.000 de euro apartamentul de două camere (într-o zonă bună a Bucureştiului), ies fix 15.000 de apartamente, un oraş cam cât Urziceniul adică (rog să nu fiu înţeles greşit, n-am nici o intenţie să investesc în fotbal, în viitorul ap