Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O boală canceroasă cauzată de soarele puternic face ravagii printre olteni, în pragul iernii

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Zeci de olteni ajung la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova cu tumori canceroase la nivelul pielii. Medicii spun că boala apare ca urmare a expunerii la soare.

Doctorii de la cel mai mare spital din Oltenia spun că situaţia este fără precedent. "Este o explozie de cazuri de tumori benigne şi maligne. Pur şi simplu nu ne vine să credem când vedem câţi pacienţi ajung la intervenţii chirurgicale destul de grave, la nivelul tegumentului, şi stadiul avansat la care se prezintă la noi", a declarat conferenţiar doctor Horia Pârvănescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul Nr. 1.

Cancer sub sân

Specialistul spune că bagă în sala de operaţie, în fiecare lună, între 20-30 de bolnavi cu tumori uriaşe. Cele mai multe sunt localizate sub sân, la mâini şi chiar pe faţă. "Tumorile maligne sunt cauzate de expunerile prelungite la soare, mai ales pe tegumentele predispuse. Ultravioletele determină transformarea unei aluniţe (tumori benigne) în tumori maligne", a adăugat conferenţiar doctor Pârvănescu.

Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla dacă un bolnav poate scăpa definitiv de o astfel de afecţiune dar şi care este explicaţia specialiştilor pentru acest fenomen declanşat în pragul iernii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu şi şase miniştri, în vizită de lucru în Qatar

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi şase miniştri se află, începând de marţi, în vizită de lucru în Qatar, dezvoltarea în România a unor proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro aflându-se pe agenda discuţiilor, conform unui comunicat al Exe

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 10 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 5 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

China afirmă că atacul Iranului asupra Israelului a fost „un exerciţiu al dreptului de autoapărare”

Libertatea acum 28 minute
China a condamnat atacul Israelului asupra clădirii unui consulat din incinta ambasadei iraniene din Damasc, afirmând prin ministrul său de externe că răspunsul Iranului a fost un „exerciţiu al dreptului la autoapărare", transmite CNN, citat de News

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

VIDEO Mii de georgieni în stradă împotriva legii privind „agenţii străini” pe care Parlamentul se pregăteşte să o adopte. „Ruşi! Ruşi!”, au strigat ei

HotNews acum 7 ore
Mii de georgieni au protestat luni, iar parlamentarii s-au luat la bătaie, în timp ce deputaţii partidului de guvernământ au dat undă verde pentru dezbaterea unui proiect controversat de lege referitor la „agenţii străini”, criticat ca fiind de insp

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23,59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentr

Rapid fără victorie în play off-ul Superligii, după a patra înfrângere, în faţa lui Sepsi OSK

Mediafax acum 9 ore
Golul din ultimul minut suplimentar de joc al croatului Gabriel Debeljuh a adus luni victoria celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe în ultimul meci al etapei a patra a play off-ului Superligii la fotbal. Covăsnenii au învins Rapid Bucureşti, pe Stadionu

Şeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde atacului iranian

Mediafax acum 8 ore
Şeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să "rămână unită" împotriva Iranului. Reprezenta

Horia Constantinescu a demisionat de la şefia ANPC să candideze la Primăria Constanţa

Mediafax acum 13 ore
Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanţa, Horia Constantinescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al ANPC. „Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga

Vremea

București
acum

20°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

10°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°