Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL. Radiografia conflictului de interese în care se află ministrul Botiş

Publicat in Adevarul, marți 19 aprilie 2011 ·

Un ONG la care lucrează soţia ministrului a primit finanţare europeană prin intermediul unei autorităţi din cadrul Ministerului Muncii. Proiectul finanţat este condus de o colaboratoare apropiată a lui Botiş, şefa sa de cabinet în momentul aprobării finanţării.

ONG-ul cu pricina poartă numele Asociaţia „Parteneriat Euroactiv" Bistriţa şi are sediul pe strada Cloşca nr. 3, chiar în casa ministrului din Bistriţa. Dar coincidenţele nu se opresc aici: coordonatoarea proiectului care a câştigat finanţarea este Alina Căpraru, o colaboratoare apropiată a ministrului. Asociaţia s-a înfiinţat în 2007, când ministrul Botiş era director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) iar Alina Căpraru, purtător de cuvânt al instituţiei. Proiectul asociaţiei, denumit „Şansă la demnitate", a primit finanţare în noiembrie 2010, când Botiş se afla în fruntea ministerul, iar Alina Căpraru era şefa sa de cabinet de la biroul parlamentar din Bistriţa. Potrivit autorităţii care a aprobat finanţarea şi care funcţionează în cadrul Ministerului Muncii, proiectul este în valoare de 2,13 milioane de lei. Dintre aceştia, 1,9 milioane de lei sunt bani nerambursabili de la UE, 187.700 de lei, de la bugetul naţional, iar asociaţia a contribuit cu 44.748 de lei. Potrivit site-ului asociaţiei, în cadrul proiectului, asociaţia oferă servicii de informare, consiliere, mediere şi calificare a şomerilor în meserii ca sudor şi maşinist. Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu şi verifică dacă e vorba de un conflict de interese în contextul în care soţia sa este plătită din bani europeni în calitate de consilier la proiect. „Nu ştiu cât câştigă soţia mea" Contactat telefonic, ministrul Botiş susţine că nu s-a implicat sub nicio formă în proiectul asociaţiei şi că nu a făcut lobby pentru ca proiectul să primească finanţare. „Nu sunt membru în asociaţie, n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 4 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Atenţie! Trecem la ora de vară

Pandurul acum o ora
România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ora 3.00 va deveni ora 4.00, astfel că vom dormi cu o oră mai puţin, ziua de duminică fiind cea mai scurtă din an. Avantajul trecerii la ora de vară este că vom folosi optim lumina na

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 4 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 7 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale