Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bataie multa, fotbal putin in orasul lui Sechelariu

Publicat in Adevarul, luni 24 noiembrie 2003 ·

La finele unui meci tensionat, jucatorii celor doua echipe s-au luat la pumni, fiind potoliti numai de jandarmi Dupa ce s-au infruntat timp de 90 de minute mai aprig ca oricand, cele doua echipe nu au castigat, dar nici nu au pierdut nimic. Steaua nu a reusit sa-si pastreze diferenta care o despartea de rivala Dinamo si nici nu poate fi linistita in atac, inaintea unei partide cu Liverpool in care ros-albastrii trebuie neaparat sa inscrie. Pe de alta parte, nici nu au pierdut o partida in fata unei echipe care nu-si mai permite pasi gresiti pe teren propriu. De partea cealalta, bacauanii, pentru care acest egal este totusi o bila alba, nu pot sa se bucure prea tare, intrucat nu au demonstrat ca pot iesi prea devreme din pasa neagra care ii chinuieste in aceasta editie de campionat. Chiar si in cazul acestei remize albe, spectatorii au avut parte de un joc disputat intr-un ritm alert, care s-a ridicat peste media meciurilor din prima divizie. Moldovenii au iesit primii la rampa atunci cand Cristi Ciocoiu a ranit orgoliul apararii steliste, scapand singur spre poarta lui Hamutovski, dar sutand pe langa bara. Dupa un inceput furtunos, bacauanii au cedat terenul multumindu-se sa se apere si sa preseze cu atacantii la mijlocul terenului. Steaua a evoluat in nota caracteristica. A combinat cu rabdare si a fortat pe flancul drept, acolo unde Florentin Dumitru a facut cam ce a vrut cu fundasii adversi. In repriza secunda gazdele au iesit mai mult la joc si ar fi putut inscrie atunci cand goalkeeperul stelist Hamutovski a comis hent si le-a facut cadou o lovitura libera de la 16 metri. Fluierul final al arbitrului Viorel Anghelinei, in loc sa puna capat tensiunii, a declansat o izbucnire de imbranceli si pumni, impartiti intre jucatorii celor doua formatii. Mai intai, bacauanul Florin Petcu l-a pocnit pe Claudiu Raducanu, apoi, capitanul stelist Mirel Radoi l-a pedepsit pe Pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Cinci jurnalişti au fost arestaţi în Rusia. Unul dintre ei a fost bătut şi ameninţat cu violenţe sexuale

Ziarul de Iasi acum 24 minute
Cinci jurnalişti care lucrau pentru presa independentă au fost arestaţi miercuri seara şi joi în Rusia, unde represiunea împotriva oricărei provocări la adresa guvernului este în plină desfăşurare, relatează AFP. În cursul nopţii, poliţia i-a aresta

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 5 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale