Autorităţile locale au hotărât ieri, 11 iulie, ca acei nouă elevi care şi-au luat Bacalaureatul cu media 10 să fie răsplătiţi financiar. Consiliul Local Cluj a votat ieri acordarea a câte 1.000 de lei pentru fiecare fost licean, iar Consiliul Judeţean a anunţat că va da circa 2.000 de lei pentru fiecare tânăr.
La şedinţa de Consiliu Local Cluj s-a aprobat un proiect din iniţiativa primarului Emil Boc prin care s-au alocat o sumă pentru premierea elevilor care şi-au luat Bacalaureatul cu media 10.
Cele şapte eleve, care au absolvit examenele de bacalaureat în acest an cu nota 10.00, precum şi elevul clujean care a luat BAC-ul, în ciuda unei afecţiuni genetice, sindromul Down, vor primi premii în bani, în valoare de 1.000 de lei fiecare. Alături de elevi au fost premiaţi şi dascălii care s-au ocupat de educaţia acestor tineri, care, prin rezultatele obţinute reprezintă un model de urmat pentru toţi liceenii clujeni, aflaţi în faţa primului mare examen din viaţă.
Consiliul Local a aprobat proiectul privind propunerea de alocare a sumei de 21.000 de lei de la bugetul local pe anul 2013 – 7.000 de lei pentru elevii care au luat 10 la BAC şi 14.000 de lei pentru premierea profesorilor care s-au ocupat de pregătirea elevilor.
S-a mai alocat suma de 3.000 de lei, din care 1000 de lei pentru premierea lui Mihai Mocean, elevul cu sindromul Down care şi-a luat BAC-ul cu 10, şi 2.000 de lei pentru Liceul Teologic Adventist „Maranatha”.
Şi Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că îi va premia pe cei nouă elevi merituoşi, câte 2.000 de lei pentur fiecare fost licean cu 10 la BAC.
“Aceşti copii au demonstrat că şcoala românească are potenţial, că se pot obţine rezultate bune. Totodată, în contextul în care aproape jumătate dintre elevi nu au luat BAC-ul la nivel naţional, tânărul clujean, Mihai Mocean, dovedeşte că voinţa învinge orice obstacol şi pe