Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a declarat, vineri, 12 iulie, că USL va cere Prefecturii Cluj să atace în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local Cluj-Napoca prin care a fost reales viceprimarul Gheorghe Şurubaru după ce acesta demisionase, ieri, 11 iulie, din funcţie.
Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a declarat vineri, 12 iulie, într-o conferinţă de presă, că şedinţa de ieri, 11 iulie, a Consiliului Local Cluj-Napoca a fost „o mascaradă“, că nu au fost respectate normele legale prin realegerea lui Gheorghe Şurubaru în funcţia de viceprimar şi că Emil Boc ar trebui să-şi asume răspunderea pentru situaţia creată şi să demisioneze. „Situaţia ar trebui să ducă la demisia lui Emil Boc”, a punctat Mircea Jorj.
„USL va cere, luni, Prefecturii Cluj atacarea în contencios administrativ a hotărârii Consiliului Local Cluj-Napoca prin care Gheorghe Şurubaru a fost reales în funcţia de viceprimar din care acesta demisionase cu două ore înainte.
A fost un viciu de procedură, legat de modul în care a fost convocată această şedinţă de îndată, fără convocator. HCL de îndată a fost nelegală. Nu înţelegem unde a fost graba, urgenţa, pentru că astfel de şedinţe se convoacă în caz de forţă majoră.
După ce Prefectura Cluj va ataca în contencios administrativ HCL cu realegerea lui Şurubaru, consecinţa va fi că acesta nu va mai fi viceprimar al municipiului”, a spus preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, citat de Mediafax.
Tot Jorj atenţionase în urmă cu câteva săptămâni Prefectura despre incompatibilitatea dintre funcţia de viceprima a lui Şurubaru şi cea de administrator la o firmă privată.
„Emil Boc sfidează clujenii încăpăţânându-se să-l păstreze ca viceprimar pe colegul său de partid, incompatibilul Gheorghe Şurubaru. Este o situaţia neplăcută, Emil Boc ridiculizând instituţia primăriei Cluj-Napoca,