Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bilet de autobuz şi târtiţa găinii

Publicat in Jurnalul, vineri 10 aprilie 2009 ·

Una dintre puterile românilor de a nu se frânge în faţa viforniţelor de istorie care au tot bântuit în bucata asta de planetă a fost şi aceea numită glumă.

A face haz de necaz a fost filosofia de supravieţuire a unor oameni drăguţi, isteţi şi sufletişti cum sunt românii. Cât de mari erau restriştile, cât de lungi erau cozile, cât de puţine pungile cu gheare de găină, ciocuri şi creste, românii n-au dat drumul la dangătul de parastas, ci au inventat o vorbă de haz care până la urmă prin seninătatea ce o aducea deschidea şi uşa spre o soluţie. Iată câteva exemple de umor românesc în situaţii nu tocmai roze. A intrat în poveştile populare o întâmplare care a avut loc în Bucureştiul dinainte de Revoluţie. La ora de ieşire de la serviciu în staţiile de autobuz se strângea o mulţime câtă frunză, câtă iarbă. Şi veneau când şi când autobuzele plecând din staţii deşălate de ciorchinele de oameni agăţat de scări. După ce a plecat din staţie doldora de lume şi cu burduful acela şantaliu măturând pământul, un autobuz a avut şi o vizită de onoare, vizita unei echipe de controlori. L-au prins controlorii pe un bărbat fără bilet. Numai că împricinatul avea gura mare, nu le-a dat buletinul, ba a tot vociferat "eu sunt răul ţării ăsteia, că n-am bilet! Dar faptul că ne aşteaptă copiii cu cheia de gât nemâncaţi şi nici un pachet de unt nu găsim, de alea nu vorbeşte nimeni?". Atunci, controlorii au aplicat "planul" de criză. I-au ordonat şoferului să închidă uşile şi să meargă direct la miliţie pentru a preda pe recalcitrantul cu gură mare. În mijlocul vociferărilor celorlalţi pasageri, care n-aveau să meargă cu autobuzul pe la miliţie, de controlor s-a apropiat un bărbat venit cam din mijlocul autobuzului. Cu voce conspirativă, el le-a şuierat controlorilor: "Omul ăsta a greşit mai mult decât că n-are bilet, a criticat comunismul. Dă-l naibii de bilet, omul ăsta e omu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale