Eram puţin mâhnit că am terminat anul cu un articol vag depresiv, când mai potrivit ar fi fost poate unul care să se refere la vreo faptă remarcabilă, un succes, să ne încărcăm şi noi, autor şi cititori, bateriile puternic consumate de-a lungul anului.
Eram puţin mâhnit că am terminat anul cu un articol vag depresiv, când mai potrivit ar fi fost poate unul care să se refere la vreo faptă remarcabilă, un succes, să ne încărcăm şi noi, autor şi cititori, bateriile puternic consumate de-a lungul anului. Iată, acest text suplimentar îmi oferă ocazia să mă îndrept! Să scriu despre ceva pozitiv, despre ceva care ar putea să aibă succes. Am mai amintit numele Ramonei Mitrică, directoarea Centrului Cultural Românesc de la Londra, şi pe al lui Mike Collins, scriitor şi jurnalist britanic, curatorul Festivalului Filmului Românesc, ajuns în această toamnă la ediţia a opta. De altfel, Mike este un prieten vechi al culturii noastre, susţinând aici conferinţe, ocupându-se de programe de management cultural dedicate tinerilor români, participând la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi publicând studii şi articole în presa culturală generală sau mai specializată din ţara noastră.
Ultima ispravă a celor doi a fost lansarea seriei de carte poliţistă, destinată autorilor din Europa de Est, „Profusion Crime Scene", divizie editorială a „Profusion International Creative Consulting", societate în cadrul căreia cei doi sunt co-directori. Vor fi publicaţi în limba engleză autori din toate ţările din această parte a Europei, dar ai noştri au beneficiat de buna informare a iniţiatorilor în ce priveşte spaţiul românesc, astfel încât la sfârşitul lui noiembrie, primele trei cărţi ale seriei - „Attack in the Library" de George Arion, „Kill the General" de Bogdan Hrib şi „Anatomical Clues" de Oana Stoica-Mujea - au fost lansate la luxosul etaj al şaptesprezecelea al