Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Mii de diabetici la mila unui medic

Publicat in Adevarul, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Deși numărul diabeticilor este extrem de mare, accesarea serviciilor medicale sunt greu de pus în practică din cauza lispei medicilor.

Persoanele bolnave de diabet sunt nevoite să aștepte la ușa singurului medic din județ pentru a primi tratamentul adecvat în tratarea acestei boli.

Zilnic, peste 70 de pacienți sunt obligați să aștepte, pentru un consult, la medicul de specialitate, până la 7 ore. Acestă situație este creată din cauza lipsei medicilor diabetologi din Vaslui. Un singur medic ține locul celor 6 ce ar trebui să fie prezenți în întreg județul.

Pacienții sunt plictisiți de cât așteaptă și sunt terminați de drumurile pe care le fac.Mulți dintre ei provin din comune îndepărtate faţă de municipiul reşedinţă de judeţ.

"Vin dimineața la ora 7 și dacă am noroc plec pe la ora 15. Sunt sătulă de cât am așteptat. Vin de la 40 de kilometri depărtare" a spus Veronica Agarici, bolnavă.

Singurul medic de specialitate consultă zilnic peste 70 de pacienți. "Eu ar trebuie să consult maxim 28 de pacienți. Dar este inuman să-i trimit acasă și să vină a doua zi. In zile de sărbatoare vin și câte 100 de bolnavi pentru tratament" a declarat Mihaela Pintilie, medic diabetolog.

Află mai multe detalii din ediţia tipărită de astăzi a "adevărului de Seară" Vaslui.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Formula 1: Max Verstappen, victorie în cursa sprint din cadrul MP al Chinei

HotNews acum 40 minute
Max Verstappen (Red Bull) a câștigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei, disputată sâmbătă pe circuitul din Shanghai. Max VerstappenFoto: Otto Moretti/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia Max Verstappen

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 57 minute
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum o ora
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 9 ore
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Vremea

București
acum

sâm.

8°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

9°/10°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°