Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii de 30 milioane de euro la Poiana Braşov pentru FOTE 2013

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 decembrie 2010 ·

Până în anul 2013, autorităţile centrale şi locale vor aloca fonduri de 30 milioane de euro pentru realizarea infrastructurii necesare în Poiana Braşov, pentru găzduirea întrecerilor din cadrul Festivalului Olimpic de iarnă al Tineretului European (FOTE) din 2013. Sursa: EVZ

1 /.

''La Braşov se va aprinde flacăra olimpică, vom avea 42 de ţări la FOTE 2013 şi Braşovul va intra în circuitul internaţional al sporturilor de iarnă. Braşovul trebuie să se prezinte la nivel înalt şi am început investiţiile în acest sens. Se derulează lucrări la Râşnov, la complexul de trambuline, parte dintre ele finalizate, şi la pârtia de biatlon'', a declarat, luni, primarul Braşovului, George Scripcaru.

El a precizat că la Braşov se vor derula competiţiile pe gheaţă, iar patinoarul deja construit la standarde internaţionale, omologat recent de Comitetul Internaţional Olimpic şi Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă, va fi urmat de un al doilea patinoar, destinat întrecerilor de patinaj artistic.

Edilul a adăugat că l-a asigurat recent pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că investiţiile în infrastructură vor fi gata la timp pentru ca România să poată găzdui FOTE 2013: ''Preşedintele României m-a întrebat cum stăm cu lucrările, pentru că Jacques Rogge, preşedintele CIO, i-a cerut să confirme că România îşi menţine angajamentul pentru FOTE 2013. Eu i-am garantat că se va întâmpla acest lucru''.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 7 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 6 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 2 ore
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°