Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Sting a „înţepat“ publicul de la Bucureşti cu o prestaţie live inedită

Publicat in Adevarul, joi 1 august 2013 ·

Sting, celebrul cântăreţ britanic, a revenit miercuri, 31 iulie, la Bucureşti, pentru a susţine ultimul spectacol care încheie seria concertelor din cadrul turneului „Back To Bass“. Fanii strânşi în cadrul pavilionului Romexpo au putut să-l urmărească pe artist într-o postură inedită: cea de rocker.

De la mic la mare, spaţiul din incinta complexului Romexpo a devenit neîncăpător pentru cei care aşteptau ultima reprezentaţie a britanicului Sting din cadrul turneului „Back To Bass“. Copii de toate vârstele, cupluri de îndrăgostiţi, chiar şi de vârsta a doua, sau rockeri înrăiţi îmbrăcaţi în pantaloni de piele, cu toţii au venit să-l asculte pe Sting.

În jurul orei 19.00, pe scenă au urcat membrii trupei Mike & The Mechanics care au ridicat tonul spectacolului cu o interpretare demnă de invidiat. Printre piesele pe care le-au interpretat s-au numărat „All I Need Is A Miracle“ şi „Over My Shoulder“. După fiecare melodie interpretată, unul dintre soliştii trupei, Andrew Roachford, a ţinut să le mulţumească celor prezenţi printr-o urare tipic românească: „Mulţumesc, mă!“.

După pretaţia celor de la Mike & The Mechanics a urmat mult aşteptatul spectacol oferit de Sting. Britanicul în vârstă de 61 de ani a intrat degajat, îmbrăcat într-un tricou alb şi blugi, ţinând în mână o chitară bas, liantul dintre tobă şi chitară. Dacă primele două piese nu au atras uralele publicului, cea de-a treia - „Englishman In New York“ - a fost cea care a pornit un val de aplauze.

Pentru a evita confuziile, Sting a venit cu lecţiile pregătite şi chiar a intrat în dialog cu fanii săi veniţi, de altfel, în număr foarte mare pentru a asista la ultimul concert din seria celor care marchează turneul „Back To Bass“.

„Ce faceţi? “, a întrebat cântăreţul, dar din partea fanilor nu au venit decât zgomote de încurajare, aşa că răspunsul a fost dat tot de Sting: „Bine! “, a sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 48 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum 37 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum o ora
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

SURSE Percheziții la complexul energetic Oltenia și la fostul manager Daniel Burlan, într-un dosar de corupție

G4Media acum 32 minute
Șapte percheziții sunt în desfășurare, joi, la complexul energetic Oltenia, într-un dosar de corupție, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Procurorii DNA fac o anchetă care ar viza lucrări de modernizare la Rovinari, Isalnița și Turceni, iar

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 4 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Mai mulți minori, inculpați pentru atacul din Sydney. Ce au descoperit autoritățile în timpul perchezițiilor

Ziare.com acum o ora
Cinci adolescenţi au fost inculpaţi pentru terorism în urma unei investigaţii asupra unui atac cu armă albă de la o biserică din Sydney din aprilie în care două persoane au fost înjunghiate, a anunţat joi poliţia federală din Australia. "Cinci tiner

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°