Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: PORTRET / Mihai Stanciu karatistul care pune oamenii pe picioare

Publicat in Adevarul, luni 21 septembrie 2009 ·

Timişoreanul a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi la începutul carierei sale a petrecut mult timp la sală. Acum preferă să îi facă bine pe cei bolnavi. Mihai a fost dintotdeauna energic şi plin de viaţă şi a ştiut că sportul îi va prinde bine. Tocmai de aceea, după ce a încercat să practice mai multe activităţi sportive, dar nu a simţit că i se potrivesc, s-a apucat de karate.

Karate la schimb cu fizioterapia

„La început am vrut să practic sport doar ca să consum energie şi ca să fac ceva în timpul liber, dar încet, încet, a devenit o treabă serioasă, am obţinut şi unele rezultate şi m-am gândit că merită să mă ţin de treabă”, a spus Mihai Stanciu. De la prima zi în care tânărul a îmbrăcat un kimono şi a păşit într-o sală de karate au trecut 14 ani, centura de la kimono s-a colorat în negru şi mai bine de 50 de medalii s-au adunat pe pereţii din casa părinţilor. Dintre ele, 18 sunt de aur, două sunt de campion naţional şi două de vicecampion european. Timişoreanul este acum sensei pentru aproximativ 20 de prichindei care vor să înveţe tehnici de karate de la el. Oricât de mult şi-ar dori să petreacă din nou timp în sala de karate, Mihai simte că lucrurile se schimbă.

„Pentru sport, timpul se cam sfârşeşte. Adică, timp ar fi, dar nu mai este suficientă energie”, a mărturisit Mihai. Energia pe care Mihai o consuma îmbrăcat în kimono, la sala de karate sau la concursuri de mare anvergură a dat-o la schimb pentru fizioterapie. „Nu se câştigă foarte bine din karate şi preferi să mai faci ceva pe lângă. Mai lucrezi şi mai răreşti  antrenamentele”, a spus timişoreanul cu părere de rău.

O alegere inspirată   

S-a înscris la cursurile facultăţii de kinetoterapie pentru că, la momentul respectiv, părea cea mai bună variantă pentru el. „Nu a fost o alegere gândită cu ani înainte, a fost sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 35 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°