Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se pregătesc de Paşte în container

Publicat in Adevarul, luni 16 martie 2009 ·

După ce şi-au petrecut Anul Nou în modulele de locuit, cei 150 de sinistraţi din Rădăuţi Prut se pregătesc să sărbătorească şi Paştele, în condiţii chiar mai vitrege. Sinistraţii sunt ameninţaţi acum cu debranşarea de la reţeaua de electricitate, din cauza facturilor restante în valoare de peste 70.000 lei, pe care autorităţile locale spun că nu le pot achita.

„S-a ajuns la cheltuieli atît de mari pentru că sinistraţii au folosit caloriferele electrice să se încălzească. Ei nu au nici un fel de venituri să achite facturile, iar noi nici atât. Nu ştiu ce vom face”, a declarat primarul Gheorghe Uţă.

Sinistraţii, cărora li s-a promis că noile case vor fi gata mai întâi în noiembrie, apoi în decembrie, nici nu mai îndrăznesc să spere.

„Acuşi trece şi iarna, iar noi tot în module stăm. La cum merg lucrurile, vom întâmpina Învierea Domnului tot în container, fără mese întinse, ouă roşii şi cozonac. Nu ştiu cât vom mai suporta”, mărturiseşte Costache Ionescu, unul dintre localnicii Rădăuţi Prut a cărui casă a fost distrusă de inundaţiile de anul trecut.

150 de oameni locuiesc în containere la Rădăuţi Prut, după ce casele lor au fost distruse în timpul inundaţiilor de anul trecut.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum 57 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 17 minute
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum o ora
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 2 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 49 minute
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum 28 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum 19 minute
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Nicuşor Dan: Experimente nefericite cu locuinţe ieftine înghesuite unele în altele au făcut şi oraşele occidentale, dar ele au devenit ghetouri. Am emis 2.000 de autorizaţii de construire

News.ro acum 57 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a precizat că se construieşte în Bucureşti şi sunt emise autorizaţiile de construire în baza Planului Urbanistic General şi că au existat experimente nefericite cu locuinţe ieftine înghesuite unele în altele şi în alte

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale