Daniel Chiţoiu (45), ministru al Economiei în cadrul cabinetului Ponta I, şi propunerea pentru funcţia de ministru al Finanţelor în cadrul celui de-al doilea cabinet condus de Victor Ponta, este absolvent al Academiei de Studii Economice - Finanţe-Contabilitate. Are de asemenea un doctorat în economie, pe tema "Stimularea investiţiilor internaţionale prin facilităţi financiare vamale şi valutare". Sursa: CODRIN PRISECARU
Are peste 18 ani de experinţă în domeniul administrării taxelor şi impozitelor. Primul job (1994) a fost în domeniul fiscal, ocupând funcţia de inspector de specialitate în cadrul Direcţiei Generale a Controlului Financiar de Stat Bucureşti. În 2005 a ajuns vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru ca în perioada 2007 - 2008 să devină preşedinte al Agenţiei.
Este susţinut de Partidul Naţional Liberal şi a fost unul din autorii programului de guvernare al Alianţei DA, susţinător pe atunci al introducerii cotei unice de impozit pe venit, de 16%. Are legături puternice în PNL, fiind finul lui Dan Radu Ruşanu, unul dintre cei mai influenţi membri ai partidului.
În cadrul mandatului de Ministru al Economiei, Chiţoiu a fost mai degrabă o prezenţă discretă, lăsând comunicarea cu privire la activitatea ministerului în seama secretarilor de stat.
CV
2012 mai – prezent – Ministru al Economiei
2007 – 2008 - Preşedinte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Ministerul Economiei şi Finanţelor
2007– 2007 - Preşedinte interimar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
2005 – 2007 - Vicepreşedinte (cu rang de subsecretar de stat) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, coordonator al Departamentului Administrarea Veniturilor Statului, Ministerul Economiei şi Finanţelor
2001 – 2005, Controlor Financiar, Curtea de Conturi a Ro