Credincioşii din Mârşa, judeţul Sibiu, au biserica amenajată într-o fostă creşă. Localnicii se roagă într-o încăpere obişnuită, cu pereţii albi, şi aprind lumânări sub un banner pe care scrie „Incubator de afaceri“.
Se dau: o dimineaţă cu soare timid şi o clădire banală, marcată cu două bannere pe care scrie „Asociaţia Generală a Inginerilor din România“ şi „Incubator de afaceri“. Până aici, nimic ieşit din comun pentru privirile unui turist rătăcit prin localitatea sibiană Mârşa. Totuşi, la o privire mai atentă, prin unul dintre geamurile clădirii se observă o cruce, ba chiar şi doi prapori – acele steaguri bisericeşti purtate la înmormântări, pelerinaje sau procesiuni. Ne aflăm în apropierea celui mai ciudat lăcaş de cult din România, o biserică amenajată într-o clădire de birouri şi care împarte curtea cu o şcoală.
Sub bannerul pe care scrie „Incubator de afaceri“, câţiva credincioşi aprind lumânări pentru vii şi morţi. E o dimineaţă senină, în care oamenii vin rânduri-rânduri la biserică. Localnicii fac asta încă din 1990, iar înainte de acel moment în încăperea care azi e lăcaş de cult îşi avea sediul o creşă.
Bisericile din suflete
În sala mică, zeci de suflete cântă în cor, cu mâinile împreunate pentru rugăciune, „Tatăl nostru“. Între pereţii tapetaţi cu icoane, timpul încremeneşte în ochii unui copil care aşteaptă în braţele mamei prima împărtăşanie. Credincioşii îngenunchează smerit, doamne elegante, copii zâmbitori, bunici îmbrăcaţi în straie de duminică. Localnicii care de 23 de ani se roagă în fosta creşă ştiu cel mai bine că Dumnezeu îţi este aproape oriunde, atâta timp cât ai credinţă. De ajutor este şi un preot cu har şi dragoste de oameni, cum e al lor, care slujeşte convins fiind că cele mai trainice sunt bisericile clădite în sufletele oamenilor.
Părintele Ion Filimonescu are acum 56 de ani. Cu 23