Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine rămâne în spitale după marea emigrare

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 · ·

38% din cadrele medicale sunt hotărâte să plece la lucru în străinătate din cauza salariilor mici şi a nesiguranţei locului de muncă, arată un studiu în domeniu comandat de Federaţia „Solidaritatea Sanitară“. Cei care pleacă au între 30 şi 39 de ani şi peste 10 ani de experienţă. „E o problemă a ţărilor din Est şi va mai dura încă 20 de ani“, a spus Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

Sătulă de salariul mic şi de programul supraîncărcat, medic în Iaşi, Mariana Floria pleacă în Belgia pentru a-şi face meseria în condiţii decente. Doctoriţa va lucra din septembrie în cadrul Clinicii Universităţii Catolice „Mont-Godinne" din Belgia pentru o leafă anuală de 38.000 de euro. Mariana Floria a absolvit Medicina la Iaşi în 2002. Anii IV şi V de rezidenţiat i-a urmat la Clinicile Universităţii Catolice „Mont-Godinne", unde a lucrat la Secţia de Cardiologie. Câştiga lunar 1.600 - 1.800 de euro, faţă de nici 200 de euro cât ar fi obţinut ca rezident în ţară.

Citiţi şi:

Studiu: Migraţia personalului din Sănătate

BBC: "Sistemul sanitar românesc este în prag de colaps"

De trei ani s-a întors la Iaşi şi este medic la Clinica II a Spitalului „Sf. Spiridon". Salariul de bază e de 1.600 de lei. Cu tot cu sporuri, leafa se ridică la cel mult 2.100 de lei. Pentru aceşti bani, ieşeanca face câte trei-patru gărzi pe lună, ceea ce înseamnă 24 de ore de muncă la foc continuu. În plus, consultă 25 de pacienţi pe zi şi are grijă de alte 40 de persoane internate în clinică. „Este o muncă inumană. Nu mai ai timp nici să respiri", a declarat medicul.

Pentru că în Belgia câştiga de zece ori mai bine şi monitoriza un salon cu 24 de pacienţi, dr. Floria va pleca săptămâna viitoare din nou în această ţară pentru 38.000 de euro pe an, la care se adaugă plata pentru orele suplimentare şi gărzile de weekend.

12.800 de cadre plecate

Din 2007 şi până la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

FOTOGALERIE Trei avioane F-16 Fighting Falcon cumpărate de România de la Norvegia au ajuns la baza aeriană Câmpia Turzii

HotNews acum 21 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare, anunță MApN. F-16 românesc la Câmp

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Tablou de Salvator Rosa, furat de la Oxford, recuperat în România după patru ani

News.ro acum 27 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul "A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan", de Salvator Ro

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum 55 minute
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum o ora
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°