Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Mihai Mardan, poliţistul diriginte

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Este şef de post la Poşta Câlnău şi în fiecare săptămână merge la şcoală pentru a participa la orele de dirigenţie.Înainte de a fi poliţist, a lucrat timp de trei ani ca pompier militar. I-a lăsat pe alţii să lupte cu incendiile şi a plecat la şcoala de poliţie.

După absolvire a trecut prin mai multe posturi de poliţie rurală, iar de aproape trei ani este şeful agenţilor de la Poşta Câlnău. Cel puţin o dată pe săptămână, poate fi văzut prin şcoala din localitate cu catalogul în mână şi dacă nu ar fi îmbrăcat în uniformă, ar putea fi luat drept profesor.

S-a implicat foarte tare în viaţa comunităţii şi crede că îşi face munca mai uşoară dacă previne producerea unor evenimente. O face însă stil propriu, în şcoală, cu catalogul în mână „Localiatatea este tranzitată de DN2E85, iar pe acest tronson de drum se întâmplă multe accidente. De comun acord cu directorii şcolilor şi cu părinţii am hotărât să particip efectiv la orele de dirigenţie pentru activităţi preventive. Îmi place să lucrez cu copiii” afirmă agentul şef principal Mihai Mardan. O oră de dirigenţie cu poliţistul la catedră se desfăşoară întocmai ca una ţinută de profesor. Ia catalogul, intră la oră, face prezenţa elevilor şi ţine cursul cu tema alesă împreună cu dirigintele. Către sfârşitul orelor, de fiecare dată le dă elevilor teste ca să vadă ce au înţeles din discuţiile purtate. Lucrările ajung la postul de poliţie unde „dirigintele” în uniformă le pune note. Răspunsurile sunt discutate cu fiecare copil în parte la ora următoare. Notele nu au decât valoare simbolică, important fiind ca elevii să rămână cu ceva cunoştinţe din ceea ce li se explică.

Temă pentru acasă

Orele de dirigenţie devin chiar mai riguroase cu Mihai Mardan, pentru că elevii primesc şi temă pentru acasă şi puţini sunt cei care îndrăznesc să se prezinte cu ea nefăcută. „Temele ţin de domeniul rutier, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 6 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 8 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 9 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 5 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 8 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Radu Mazăre, refuzat de instanță! Judecătorii i-au respins cererea de eliberare condiționată

Wall-Street.ro acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea lui Radu Mazăre de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa ş

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

11°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°