Actorul american, care are o nominalizare la Globul de Aur, vorbeşte pentru EVZ despre serialul \"NCIS: Los Angeles\", de pe AXN, în care joacă acum.
Săptămânal, AXN difuzează "NCIS: Los Angeles", o dramă despre lumea Biroului de Proiecte Speciale, care trebuie să prindă criminalii periculoşi. Rolul agentului special G. Callen e interpretat de Chris O’Donnell, 40 de ani.
Cel mai apreciat rol de până acum al actorului a fost cel din "Parfum de femeie" (1992), unde a jucat alături de Al Pacino, rol pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur. El a răspuns câtorva întrebări despre serialul de la AXN.
EVZ: Cum ţi-ai descrie personajul?
Chris O’Donnell: Sunt agentul special G. Callen. Nu ştiu de la ce vine "G"-ul şi nici nu ştiu totul despre personaj. Primim mici indicii, ici şi colo. Tot ce ştiu e că sunt adoptat şi c-am trecut prin mai multe familii adoptive. Sunt un singuratic. Am lucrat la CIA şi la DEA. Sam, biroul şi Hetty sunt familia mea. E interesant. Nu se menţionează asta, dar, văzând episoadele şi citind serialele, Hetty e un soi de figură maternă.
Ai o carieră frumoasă în spate.
Da. Slavă Domnului, fac meseria asta de ceva vreme şi e grozav. Sunt foarte mulţumit. Lucrez la fel de mult ca întotdeauna, dar mă simt energizat şi, parţial, am acceptat rolul dintr-un motiv cât se poate de egoist - să fiu la Los Angeles, acasă adică, cu copiii mei.
Îţi place să faci televiziune?
E cu totul diferit de film. Lucrăm mai rapid decât în film şi e bine. Am un ritm de lucru. Chestia asta mă sileşte să fiu mai disciplinat şi foarte bine pregătit, pentru că trebuie să-ţi cunoşti bine personajul - în televiziune nu se prea pierde timpul. Trebuie să ştii ce vrei de la o scenă înainte de filmare şi, când se porneşte camera, nu ai timp să-ncerci diferite lucruri. Prin urmare, mă pregătesc mai mult ca în