E ziua votului. Mi se pare cinstit, pentru a nu influenţa în vreun fel electoratul, să nu facem judecăţi de valoare sau să ne anunţăm preferinţele politice.
Sincer, asta e o marotă jurnalistică pentru că românii pot şi judecă cu capul lor, nu se lasă duşi de nas de presă. Inflenţaţi de „formatori de conştiinţă”, cum se numesc mai nou cei care apar ca invitaţi la televizor.Poporul are bun-simţ şi este suveran. Asta-i democraţia! Ce se întâmplă după vot?
Să presupunem că Mircea Geoană va câştiga. Până de Crăciun, guvernul Johannis va fi în pâine şi va începe bătalia contra crizei. Ar fi de urmărit dacă echipa PNL-PSD va putea lucra împreună şi nu vor exista contre precum în guvernul Boc. PDL îşi va alege altă conducere, din moment ce Traian Băsescu a anunţat că va renunţa la politică. Va fi un moment de reconstrucţie a dreptei, pe care democrat-liberalii vor încerca să o speculeze, pe motiv că PNL-ul s-a dat cu stânga.
Dacă va câştiga Traian Băsescu, lucrurile vor fi la fel de complicate. Va fi instalat un guvern PDL sprijinit de unii „generoşi”, aşa cum au fost denumiţi în 1905 social-democraţii care au dezertat la liberali. E de notorietate că anumiţi lideri PSD aşteaptă doar un semn pentru a se încolona sub steagul lui Traian Băsescu. Ce nu fac unii oameni în numele „interesului naţional”?
PSD-ul va trece prin mari convulsii, iar Mircea Geoană va fi socotit ţapul ispăşitor de toate grupurile - grupuleţele. O luptă cruntă pentru fotoliul de lider… În opoziţie, liberalii cresc, devenind stindardul dreptei. Problema esenţială este ce se va întâmpla din punct de vedere economic, vorba lui Gigi Becali, pentru că, dincolo de gargara politicienilor, criza doare cel mai tare. Pâinea care trebuie pusă pe masă copiilor.
Daţi-mi voie să citez dintr-un excelent comentariu al colegilor mei de la „Capital”. „Cum vom