Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiecte ale cântăreţei Whitney Houston, scoase la licitaţie

Publicat in Adevarul, luni 20 februarie 2012 ·

O rochie din catifea neagră pe care Whitney Houston a purtat-o în filmul „The Bodyguard" (1992) va fi scoasă la vânzare, la Los Angeles, în cadrul unei licitaţii organizate în perioada 31 martie-1 aprilie, potrivit Mediafax.

La licitaţia „Hollywood Legends", organizată de casa Julien's Auctions, va fi scoasă la vânzare şi o pereche de cercei cu perle pe care artista americană i-a purtat în acelaşi film.

Rochia purtată de Whitney Houston are un preţ estimativ de 1.000 de dolari, dar ar putea fi vândută pentru o sumă mult mai mare. O vestă purtată de Houston în acelaşi film este estimată la 400 de dolari, iar perechea de cercei din perle false ar putea fi achiziţionată pentru 600 de dolari.

În cadrul aceleiaşi licitaţii vor fi scoase la vânzarea alte obiecte care au aparţinut unor celebrităţi: un baston al lui Charlie Chaplin şi o haină purtată de Clark Gable în filmul „Pe aripile vântului".

Whitney Houston a murit pe 11 februarie la vârsta de 48 de ani. Cântăreaţa a fost descoperită moartă în cada din camera ei de hotel din Los Angeles.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de marţi, 23 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Turnul de televiziune din Harkov a fost rupt în două după un atac cu rachete al ruşilor

Mediafax acum 7 ore
O parte a turnului de televiziune din Harkov s-a prăbuşit, luni, în urma unui atac cu rachete al Rusiei, potrivit oficialilor din oraşul ucrainean. Ruşii au atacat infrastructura de televiziune din Harkov de mai multe ori de la începutul invaziei în

Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei: Gabriela Firea la PSD şi Sebastian Burduja la PNL

Mediafax acum o ora
Cătălin Cârstoiu nu mai e candidat PSD-PNL. Gabriela Firea şi Sebastian Burduja nu se vor ataca în campanie. Candidaţii pe sectoare rămân comuni, la fel şi listele de consilii locale.

Sfântul Gheorghe - obiceiuri și tradiții

HotNews acum 11 ore
Sfântul Gheorghe va fi sărbătorit marți, 23 aprilie. Gheorghe este „sfântul purtător de biruință”, atât în țările ortodoxe, cât și în cele catolice. Este un martir militar care, încă de acum 1.000 de ani, era patronul cavalerilor cruciați. Ce este M

Superliga - play-out: Petrolul Ploieşti - UTA Arad, scor 1-1

News.ro acum 6 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, luni, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea UTA Arad, în ultimul meci al etapei a cincea din play-out-ul Superligii. La Ploieşti, gazdele au deschis scorul în minutul 11, prin Grozav, care a înscri

Două filme românești, selectate la Festivalul de la Cannes 2024

HotNews acum 8 ore
​​Două filme românești vor fi prezente la Festivalul de la Cannes din acest an. Este vorba despre documentarul „NASTY”, care îl are în prim-plan pe Ilie Năstase, regizat de Tudor Giurgiu și despre „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui

Un caporal spaniol din Ceuta, ucis accidental într-un exerciţiu tactic cu gloanţe reale, în timpul exerciţiului NATO Saber Strike 2024 în Polonia

News.ro acum 3 ore
Un militar spaniol a murit în mod accidental în timpul unui ”exerciţiu istoric cu gloanţe reale”, în cursul unor manevre NATO în Polonia, anunţă luni armata spaniolă, relatează AFP. ”Cu o mare durere, vă informăm cu privire la decesul caporalului B.

Fată de 13 ani, dispărută din judeţul Cluj / A ieşit de la şcoală, dar nu a mai ajuns acasă

News.ro acum 6 ore
O fată de 13 ani este căutată de către poliţiştii din judeţul Cluj, după ce a plecat de la şcoală, dar nu a ajuns la domiciliu. ”La data de 22 aprilie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că minora Coloji Mirabela, în

O turistă britanică a fost atacată de urs, în timp ce încerca să îl fotografieze, în zona barajului Vidraru

HotNews acum 9 ore
O turistă din Marea Britanie, în vârstă de 72 de ani, a fost atacată de un urs, luni, în timp ce încerca să îl fotografieze în zona barajului Vidraru din judeţul Argeş, relatează News.ro. urs RomaniaFoto: Andrei PUNGOVSCHI / AFP / Profimedia Potrivi

Marius Tucă Show începe marți, 23 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mar.

8°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/14°
vin.

8°/19°
Iasi
acum

mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

9°/16°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/13°
mie.

12°/19°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/11°
vin.

4°/14°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°