Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handicapuri închipuite, încă netaxate la Sibiu

Publicat in Adevarul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Membrii Serviciului de Evaluare Complexă, din cadrul DGASPC Sibiu, cu certificate de handicap, au fost mutaţi în cadrul altor compartimente. Între timp, Comisia superioară de handicap analizează dosarele angajaţilor DGASPC.

CITIŢI ŞI:

Angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială din Sibiu, sănătoşi tun, dar cu certificat de handicap

Autorităţile tergiversează sancţionarea celor în culpă. Membrii Serviciului de Evaluare Complexă (SEC) din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu (DGASPC Sibiu) au fost mutaţi pe alte comparimente, conform principiului „rotaţiei cadrelor“. „La nivelul Direcţiei s-au format alte două servicii de evaluare complexă, pentru adulţi şi copii. Niciunul dintre foştii angajaţi ai SEC nu se regăsesc în actualul serviciu pentru adulţi“, spune Beatrice Muntean, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu. Cu toate acestea, trei dintre ei au fost mutaţi la serviciul pentru copii.

Este singura măsură, luată până în prezent, în ceea ce îi priveşte pe angajaţii care şi-au atribuit, din 1993 până în 2010, certificate de handicap accentuat, deşi mulţi nu au probleme. La sfârşitul lunii trecute, şi Consiliul Judeţean a modificat întreaga structură a Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, după ce s-a descoperit că, inclusiv preşedinta deţinea certificate de handicap.

Deciziile au fost luate în urma controlului reprezentanţilor Ministerului Muncii la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu (DGASPC Sibiu), desfăşurat în 13 şi 14 octombrie. De departe cea mai revoltătoare concluzie se referea la angajaţii Serviciului.

„Personalul din cadrul SEC - compartiment adulţi, inclusiv şeful serviciului, beneficiază de certificat de încadrare în grad de handicap accentuat, cu valabilitate permanentă. Preşedintele comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap şi doi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 4 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°