Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, solidar cu ordonanţa Boc

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 iunie 2009 ·

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat pentru evz.ro că, atâta timp cât este membru al Cabinetului Boc, este solidar cu toate actele guvernului şi refuză să comenteze pe fond ordonanţa de urgenţă potrivit căreia actele normative pot fi modificate sau abrogate înainte de intrarea lor în vigoare. "Nu pot comenta nimic. Cereţi punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, care este iniţiator", a declarat Ponta. Ministrul a precizat că ordonanţa a fost introdusă pe ordinea de zi a Executivului pe lista documentelor suplimentare.

Referitor la comentariile colegului său de partid, deputatul Titus Corlăţean, potrivit căruia ordonanţa este o "catastrofă juridică", demnitarul PSD a precizat că acesta este liber să îşi exprime opinia, din calitatea de parlamentar.

Ponta a mai susţinut că este solidar cu deciziile Executivului pentru că aşa îi dictează legea bunului-simţ, şi nu din cauza acordului dintre PSD şi PDL care le interzice miniştrilor să atace acţiunile Cabinetului din care fac parte.

Ordonanţa a fost emisă sub pretextul că între data adoptării unor legi şi momentul intrării lor în vigoare pot interveni schimbări sociale care necesită o amendare a legii. Guvernanţii, prin vocea secretarului de stat din Ministerul Justiţiei, Alina Bica, susţineau că s-au referit doar la Codurile juridice care urmează să fie aprobate prin asumarea răspunderii Guvernului, însă vor intra în vigoare abia în 2011. Totuşi, ordonanţa Boc nu precizează niciunde că prevederile respective vor fi aplicate doar în astfel de situaţii, lăsând locul unor abuzuri.

CITIŢI ŞI:

Boc a dat o mică „lovitură de stat”

PSD se leapădă de "catastrofele juridice" ale lui Boc

Boc a fost avertizat de Consiliul Legislativ

Ordonanţa Boc - un "act demenţial"

CCR trebuie să b

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 8 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 10 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 9 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 12 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 8 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Mediafax acum 13 ore
“S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie la Lizeanu” care a rupt orice top în România. Şi hai că am pregatit un nou super

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°